Serviciul judeţean de Ambulanţă şi Ambulanţa privată Samaritanus au strâns în corturile amenajate în centru pe perioada Zilelor Târgumureşene, peste 1000 de semnături în vederea înfiinţării aşa-numitului „Registru al donatorilor neînrudiţi”, pentru a se colecta celulele stem, în contextul unei campanii naţionale pentru depistarea leucemiei. Varga Szigmond, administrator al Ambulanţei Samaritanus, a mulţumit târgumureşenillor pentru gestul lor deosebit. „S-au strâns, în doar trei zile, peste o mie de semnături, astfel cred că vom fi pe primul loc în România, cu numărul cel mai mare de semnături. Este fundamental să se înţeleagă că fără acest registru nu vom reuşi să găsim persoane compatibile, pentru a-i vindeca pe bolnavii de leucemie”, a explicat Varga Szigmond.
Menţionăm că registrul donatorilor se va înfiinţa din luna septembrie, în cazul în care se adună cele 50.000 de semnături necesare, până la ora actuală existând 36.000 de persoane înscrise.
Finanţare guvernamentală redusă
Medicii specialişti târgumureşeni sunt însă sceptici în privinţa materializării acestui registru al donatorilor. Astfel, şeful Centrului de hematologie şi transplant medular din Târgu Mures, prof. dr. Benedek Istvan, acuză ministerul Sănătăţii că nu finanţează centrele din ţară unde se fac testări.
„Acţiunea de strângere de semnături este una bine venită, dar dacă Guvernul nu finanţează centrele medicale cu laboratoare acreditate, precum cele din Bucureşti, Timişoara sau Mureş, totul va fi de faţadă. Banii, cei care sunt, sunt dispersaţi în alte centre medicale din ţară”, a apreciat dr. Benedek Istvan.