Deşi se află doar la vârsta adolescenţei, Diana Daniela Măriuca are mari speranţe şi planuri de viitor pentru care îşi dedică majoriatea timpului perfecţionându-se Tânăra adolescentă, Diana Daniela Măriuca şi-a dedicat viaţa muzicii încă de la vârsta copilăriei, când a luat hotărârea fermă de a lupta şi de a muncii pentru pasiunea sa, astfel încânt darul cu care Dumnezeu a înzestrat-o să nu rămână nefructificat. ”Muzica pentru mine a fost şi încă mai este un dar pe care nu aş dori să-l las să moară. L-am moştenit de la mama mea, iar eu doresc să-l şlefuiesc prin orele de muzică”, susţine Diana Daniela Măriuca.
A început cu muzica populară, dar o preferă pe cea uşoară
În urmă cu cinci ani, părinţii Dianei au hotărât ca ea să urmeze cursurile de muzică populară din cadrul Paltului Copiilor, sub coordonarea profesoarei Siţa Novac. Timp de mulţi ani, Diana a cântat şi a jucat pe ritmuri folclorice, însă cu câteva luni în urmă a realizat că ceea ce îşi doreşte de fapt, este să cânte muzică uşoară. ”Anul acesta am început cu muzica uşoară. Am cântat foarte mulţi ani muzică populară, dar simt că acest gen nu mi se potriveşte atât de bine ca cel de muzică uşoară. Este stilul meu, este unul mai modern şi mai liber”, susţine Diana Daniela Măriuca.
Deşi muzica uşoară este o intrare mai nouă în viaţa ei, adolescenta a reuşit să adune premii de la toate festivalurile la care a particiapat şi a impresionat publicul cu melodiile „Bunul simţ” şi „În ochii tăi eu mă pierd”, melodii pe care le-a preluat chiar de la artiştii ce au susținut concursuri la Mamaia Copiilor.
Ar dori să ajungă jurnalist
Televiziunea, presa, radioul, toate o a atrag în mod special şi îşi doreşte ca într-o zi să ajungă să lucreze în mass-media. ”Îmi place lumea aceasta a mass-mediei. Mi-aş dori foarte tare să ajung în televiziune ca