» Dupa 250 de ani, timp in care a fost martorul Rascoalei lui Horea, Revolutiei de la 1848 si celor doua Razboaie Mondiale, Hanul Piski din Simeria s-a inchis. Criza economica i-a venit de hac.
Orasul Simeria, din judetul hunedoara, este o oprire obligatorie pentru turistii din sudul Transilvaniei. Aici se afla unul din cele mai importante noduri de cale ferata din Romania, dar si renumita fabrica de marmura de unde pilotul de Formula 1 Michael Schumacher si-a cumparat placile cu care si-a renovat una dintre casele sale. Tot la Simeria se afla cel mai frumos parc dendrologic din Romania si al 11-lea din lume ca frumusete, conform Enciclopediei Britanice.
Un vestigiu mai putin cunoscut se afla in satul Simeria Veche, care apartine administrativ de orasul Simeria, la numai 50 de metri de soseaua nationala care face legatura intre Arad si Bucuresti, precum si la aproximativ aceeasi distanta de raul Strei. Este vorba de vechiul han de la Podul Simeriei, cunoscut ca Piski Csarda. Cladirea a adapostit una dintre cele mai vechi carciumi din Transilvania, care a functionat neintrerupt doua secole si jumatate.
Imobilul este darapanat, dar mai pastreaza frumusetea sobra a cladirilor vechiului Imperiu Habsburgic, avand un stil arhitectonic apropiat de cel al caselor sasesti din Ardeal. Hanul are si o mica curte interioara. Zidurile din piatra mai stau si acum in picioare, asteptand parca sa primeasca carutele si saretele de odinioara pentru a le putea feri de hotii care bantuiau prin zona. Intarea se face din strada, printr-o poarta mare, care despartea incinta hanului in doua aripi. Ca si la vechile case sasesti, cladirea are sura incorporata. In podul acesteia era depozitat pe timpul iernii fanul pentru caii drumetilor care poposeau la han. In timpul verii, cand vremea era neprielnica, o parte din drumetii mai nevoiasi erau lasati sa doarm