Mara are doar nouă ani, dar s-a impus până acum la concursurile de muzică pentru copii. De asemenea, a urcat pe scenă alături de actorii de la Teatrul Tineretului
Mara Corlade iubeşte arta asemenea unui om mare. Încă de la grădiniţă a avut chemare pentru muzică şi, la recomandarea educatoarei, părinţii au început să o pregătească pentru concursurile de specialitate. În competiţiile în care a intrat Mara nu a trecut neobservată. Micuţa artistă a reuşit să strângă acasă opt premii întâi, două premii speciale, premii de popularitate şi diplomă pentru cea mai bună prezenţă scenică. „Am fost cam la cele mai importante concursuri de muzică pentru copii din ţară şi nu plec niciodată cu mâna goală”, recunoaşte fericită Mara.
În prezent, artista se pregăteşte intens atât din punct de vedere vocal, dar şi coregrafic, pentru participarea în vara aceasta la concursurile care au fost deja programate de familie. Înclinaţiile pentru teatru i-au fost descoperite din clasa I, când a şi început să frecventeze cursurile clubului de teatru de la şcoală. Nici în acest domeniu premiile nu au întârziat să apară. Până în prezent, Mara Corlade a interpretat roluri în „Scufiţa roşie”, „Pinnocchio”, „Hansel şi Gretel” şi „Motanul încălţat”. La numai nouă ani, Mara a jucat timp de o stagiune pe scena Teatrului Tineretului din Piatra Neamţ, alături de actori profesionişti. Rolul „Motanului încălţat”, interpretat impecabil de Mara, a fost jucat de nenumărate ori cu sala plină.
Visul ei este să facă teatru şi film
Dincolo de talentul cu care a fost înzestrată de la Dumnezeu, Mara munceşte intens pentru rezultatele ei. Se pregăteşte în fiecare zi la muzică, la teatru şi la dans. „Lucrez cu Mihai Şirlincan la Bucureşti şi cu actriţa Smaranda Astanei Beşleagă, la Piatra Neamţ. În plus, fac eforturi şi la şcoală, astfel încât am terminat anul cu diplomă de excelenţă pentru rezul