Marine Resources Exploration International SRL (Marexin), care a obţinut anul trecut licenţa de explorare a unui perimetru în Marea Neagră, speră să obţină gaz sintetic din procesarea nămolului sapropelic din acea zonă, a declarat, astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă, directorul general al companiei, Peter Hamilton.
„Sapropelul propriu-zis este un amestec de materie organică şi sedimente, prin procesarea cărora sperăm să obţinem gaz sintetic, printr-un procedeu similar cu producerea de biomasă. De asemenea, acest nămol se poate folosi pentru obţinerea de îngrăşăminte pentru agricultură”, a arătat Hamilton.
Acesta a precizat că proiectul se află în faza de explorare, dar analizele vor continua până la obţinerea unor rezultate concludente privind fezabilitatea comercială a acestui demers.
„Dacă decidem că e viabil, vom analiza dacă îl vom dezvolta singuri sau în parteneriat cu alte companii”, a mai spus Hamilton.
Acesta a subliniat faptul că este primul proiect de acest gen la nivel mondial.
Marine Resources Exploration International SRL, cu sediul în România, a fost înfiinţată la data de 18 iunie 2008 ca subsidiară a Marine Resources Exploration International BV, companie olandeză controlată de Rompetrol Holding din Elveţia, deţinută, la rândul său, de omul de afaceri Dinu Patriciu.
Hamilton a arătat că demersurile pentru obţinerea licenţei au fost demarate de Rompetrol Holding în decembrie 2007, iar filiala din România a fost înfiinţată în baza legislaţiei româneşti, potrivit căreia orice companie străină care doreşte o licenţă de explorare trebuie să-şi înfiinţeze o filială locală pentru transferul de drepturi.
Directorul general al Marexin a mai spus că, deşi licenţa expiră la finele acestui an, cel mai probabil va fi înnoită, pentru că explorările care vor fi făcute până atunci nu vor fi concludente.
Hamilton a