Orădenii vor fi invitaţi la o serie de dezbateri având ca temă dările locale pe 2010. Majoritatea impozitelor şi taxelor locale pe 2010 rămâne la nivelul de anul acesta, iar unele scad uşor. Municipalitatea propune diminuarea cu încă 0,2% a impozitelor pentru imobilele deţinute de persoanele juridice.
În acest mod se doreşte stimularea investiţiilor şi a activităţii economice. „Anul trecut am început prin reducerea impozitului pentru imobilele firmelor cu 0,2%. Vom continua scăderea progresivă cu câte 0,2% în următorii trei ani, pentru a ajunge la un nivel de impozitare similar cu cel din oraşele concurente din vestul ţării”, a spus primarul Ilie Bolojan.
Facilităţi, dar şi obligaţii
Impozitele pentru terenurile şi imobilele persoanelor fizice vor rămâne la nivelul actual, cu excepţia celor care locuiesc în clădiri monument. „Vom introduce o taxă pentru cei care locuiesc în zona centrală şi nu îşi repară imobilele”, precizează Tănase Miculescu, directorul adjunct al Direcţiei Economice a Primăriei Oradea.
Taxa va fi cu aproape 50% mai mare decât impozitul pe care aceste persoane îl datorează la bugetul local. În cazul celor care se angajează la repararea imobilelor-monument, acestea vor fi verificate de o comisie mixtă formată din specialişti. „Recepţia lucrărilor va fi făcută de specialişti de la Instituţia arhitectului-şef, a Direcţiei de Cultură, Culte şi Patrimoniu şi Comisia de Monumente”, spune primarul Ilie Bolojan. Conform Codului Fiscal, proprietarii imobilelor-monument beneficiază de reduceri la plata impozitelor pe clădire.
Dezbatere publică
Proiectul politicii fiscale pe 2010 va fi supus dezbaterii publice, iar în luna august va fi supus aprobării consiliului local. Se estimează că până atunci va apărea o Hotărâre de guvern prin care va fi stabilit cuantumul chiriilor în imobilele