Un avion Airbus A310 al companiei Yemenia, care a decolat de pe aeroportul parizian Roissy, a dispărut în noaptea de luni spre marţi între Yemen şi insulele Comore, având 147 de persoane la bord, a declarat o sursă aeroportuară, informează Mediafax. Avionul a părăsit luni, la ora 08.55 (09.55 ora României), aeroportul Roissy, pentru a se îndrepta către Marsilia, apoi către Sanaa, în Yemen. Acesta a decolat ulterior în direcţia Moroni, din Insulele Comore, unde urma să ajungă
Un avion Airbus A310 al companiei Yemenia, care a decolat de pe aeroportul parizian Roissy, a dispărut în noaptea de luni spre marţi între Yemen şi insulele Comore, având 147 de persoane la bord, a declarat o sursă aeroportuară, informează Mediafax.
Avionul a părăsit luni, la ora 08.55 (09.55 ora României), aeroportul Roissy, pentru a se îndrepta către Marsilia, apoi către Sanaa, în Yemen. Acesta a decolat ulterior în direcţia Moroni, din Insulele Comore, unde urma să ajungă marţi, la ora 01.00 (02.00 ora României). Avionul a dispărut de pe ecranele radarelor, potrivit sursei citate.
O celulă de criză a fost activată la Roissy, la scurt timp după ora 05.00 (06.00 ora României), potrivit acestei surse. Pentru moment nu se ştie naţionalitatea pasagerilor aflaţi la bord.
Acesta este cel de-al doilea incident în care este implicat un avion Airbus în decurs de o lună. În noaptea de 31 mai spre 1 iunie, un alt avion Airbus A330, aparţinând companiei Air France, a dispărut deasupra Oceanului Atlantic, cu 228 de persoane la bord.
UPDATE: Cadavrele unora dintre cele 153 de persoane aflate la bordul avionului Airbus A310-300 al companiei Yemenia, care s-a prăbuşit în ocean în apropiere de Insulele Comore, au fost reperate, a anunţat Aviaţia civilă din Yemen, informează Mediafax.
"Au fost văzute cadavre plutind pe suprafaţa apei, iar o pată de carburant a fost reperată l