România încă mai are luxul de a putea alege să crească alte taxe decât cele importante, cum ar fi unele taxe şi accize unde se situează pe ultimele locuri din Europa, a declarat economistul-şef al Băncii Naţionale a României, Valentin Lazea. "România încă mai are luxul de a nu fi obligată să crească unul dintre impozitele majore. Încă mai putem creşte taxele şi accizele unde suntem pe ultimele locuri din Europa", a spus Lazea, la un seminar unde a precizat că vorbeşte î
România încă mai are luxul de a putea alege să crească alte taxe decât cele importante, cum ar fi unele taxe şi accize unde se situează pe ultimele locuri din Europa, a declarat economistul-şef al Băncii Naţionale a României, Valentin Lazea.
"România încă mai are luxul de a nu fi obligată să crească unul dintre impozitele majore. Încă mai putem creşte taxele şi accizele unde suntem pe ultimele locuri din Europa", a spus Lazea, la un seminar unde a precizat că vorbeşte în nume personal.
El a menţionat că România nu se confruntă cu fenomenul de "hard-landing", în contextul în care Guvernul nu trebuie să investească în răscumpărarea băncilor, în care şomajul este la 6% şi în care salariile se indexează la inflaţie şi nu sunt reduse.
Cererile de gen "mai daţi-ne"
"Avem încă luxul, altfel decât Ungaria sau alte ţări, de a putea să alege creşterea altor taxe decât cele importante", a mai spus Lazea.
El a precizat că dacă cererile de gen "mai daţi-ne" vor continua, atunci s-ar putea ca luxul de care dispune România în prezent să dispară.
SURSA: Mediafax