Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fostul judecător Burzo a câştigat la CEDO împotriva României

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 30 iunie 2009 ·

Ex-magistratul Viorel Burzo, care a fost trimis în judecată de procurorul Daniel Morar, a câştigat la CEDO, împotriva României daune de 10.000 de euro, Curtea stabilind că acesta a fost deţinut în condiţii improprii, că nu a fost dus în termen rezonabil în faţa autorităţii judiciare, fiindu-i încălcat dreptul la viaţă privată.

CEDO a stabilit că în cazul fostului şef al Secţiei penale de la Curtea de Apel Cluj, Viorel Burzo, a fost încălcat articolul 3, referitor la interzicerea unui tratatament uman sau degradant. De asemenea, au fost încălcate prevederile referitoare la libertate şi securitate, prin prisma faptului că Burzo nu a fost adus în termen rezonabil în faţa autorităţii judiciare.

A mai fost încălcat articolul 8, referitor la respectul pentru viaţă privată şi de familie, pe motiv că i-au fost interceptate discuţiile din biroul său, fiindu-i afectate şi drepturile parentale. CEDO a considerat că în cazul lui Burzo procesul a fost echitabil, iar prezumţia de nevinovăţie respectată.

Curtea a menţionat că autorităţile nu pot fi condamnate pentru ceea ce a scris presa despre fostul judecător. În consecinţă CEDO a condamnat statul român la plata a 10.000 de euro şi 1.500 euro cheltuieli de judecată. CEDO arată că Burzo a fost arestat pe 20 ianuarie 2001, când era şeful Secţiei penale a Curţii de Apel Cluj, sub acuzaţia de trafic de influenţă.

Condiţii inumane la Jilava

Burzo a fost dus în arestul poliţiei Cluj, unde a stat 11 zile, într-o celulă de la subsol, de 5,75 metri pătraţi, fără încălzire, împreună cu alte două persoane. Fostul judecător s-a plâns că i se permitea să se ducă la toaletă doar de două ori pe zi, că a fost considerat vinovat înainte de condamnare, în articolele apărute în presă, şi că i-au fost ascultate discuţiile din biroul său. Burzo s-a plâns şi de condiţiile inumane de la în

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu la Teatrul Masca din București! Pompierii au intervenit cu 12 autospeciale de stingere

Ziua Constanta acum 41 minute
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă dimineață, la clădirea Teatrului Masca de pe strada Nuvelei, a anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență București-Ilfov (ISUBIF). Pompierii au intervenit cu 12 autospeciale de stingere și trei autoscări, potri

O delegație ”semnificativă” a Congresului SUA ar urma să vină în România la începutul săptămânii viitoare, anunță Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pe probleme de Securitate

G4Media acum o ora
O delegație ”semnificativă” a Congresului SUA ar urma să vină în România la începutul săptămânii viitoare, anunță Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pe probleme de Securitate ”Voi confirma faptul că, la începutul săptămânii viitoare, o dele

Horoscop pentru sâmbătă, 12 aprilie 2025. Prudența în comunicare este recomandarea pentru una din zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec În relațiile parteneriale intervin modificări in zilele acestui weekend. Probabil că îți schimbi deciziile privitoare la actiunile comune plănuite mai demult cu partenerul de viata sau, intr-o relatie profesionala apar informații noi care răs

Iaşi: O femeie a murit şi doi bărbaţi au fost răniţi după ce o maşină a fost lovită de un tren, la Podu Iloaiei

News.ro acum 10 ore
O femeie a murit şi doi bărbaţi au fost răniţi, vineri seară, după ce autoturismul în care se aflau a fost lovit de un tren, în oraşul Podu Iloaiei din judeţul Iaşi. Conform ISU, în tren se aflau 11 pasageri care nu au avut nevoie de îngrijiri medic

Crin Antonescu: Domnul Ponta e un trădător de rând/ Nu cred că va fi clasat nici măcar în primii trei

News.ro acum 2 ore
Candidatul PSD, PNL şi UDMR pentru preşedinţie, Crin Antonescu, afirmă despre fostul său partener politic Victor Ponta că e un„ trădător de rând” şi e de părere că acesta nu se va clasa nici măcar printre primii trei candidaţi în ordinea voturilor p

Cocktail toxic. Aproape 200 de pesticide descoperite în praful din locuinţele europene

Ziarul Financiar acum 20 minute
În praful din casele europene există aproape 200 de pesticide, arată un studiu nou. Peste 40% dintre aceste substanţe pot cauza boli grave, inclusiv cancer. Specialiştii avertizează că amestecul acestor chimicale din casele noastre poate fi periculo

Reacția lui Nicuşor Dan, după ce USR i-a retras sprijinul Elenei Lasconi. „Eu cred că a fost o decizie corectă”. / „Nu am avut nicio legătură”

Gandul acum 12 ore
Candidatul independent la prezidențiale Nicuşor Dan a declarat vineri, după ce USR a decis să îi retragă sprijinul Elenei Lasconi, că el crede că a fost o decizie corectă. El a a precizat că nu a avut nicio legătură cu această decizie, însă, evident

Şapte noi discipline opţionale școlare au fost incluse în oferta naţională

Adevarul acum 11 ore
Şapte noi discipline opţionale au fost incluse în oferta naţională de studiu, potrivit unui ordin al ministrului Educaţiei şi Cercetării, publicat în Monitorul Oficial.

Open AI îl dă în judecată pe Elon Musk pentru „tactici de rea-credință”

Adevarul acum 11 ore
OpenAI a intentat un proces împotriva cofondatorului Elon Musk, acuzându-l că încearcă să blocheze dezvoltarea companiei pentru a câștiga control asupra celor mai avansate tehnologii AI.

Superliga – play-out: FC Hermannstadt – Petrolul Ploieşti 1-1. Gazdele au egalat în minutul 90+1

News.ro acum 11 ore
Echipa Petrolul Ploieşti a încheiat la egalitate vineri, în deplasare, scor 1-1, cu formaţia FC Hermannstadt, în etapa a patra a play-out-ului Superligii. Ploieştenii şi-au anunţat intenţiile ofensive în startul meciului, Jyry şutând periculos în mi

Vremea

București
acum

sâm.

4°/12°
dum.

7°/15°
lun.

7°/17°
mar.

6°/16°
Iasi
acum

sâm.

2°/9°
dum.

4°/16°
lun.

5°/17°
mar.

6°/18°
Constanta
acum

sâm.

3°/13°
dum.

5°/10°
lun.

6°/10°
mar.

6°/11°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

3°/12°
dum.

3°/16°
lun.

7°/18°
mar.

8°/10°
Timisoara
acum

sâm.

4°/16°
dum.

4°/19°
lun.

11°/19°
mar.

11°/13°