De la apariţia pe piaţa târgovişteană, pepenii roşii autohtoni se cumpără mai mult decât cei proveniţi din Grecia, Spania sau Turcia. Deşi mai scumpi decât ceilalţi de prin ţările calde, pepenii de România se vând mult mai bine. Pepenii româneşti au apărut pe piaţă de câteva zile. Pieţele sunt pline de comercianţi care aleg, cântăresc şi fac dop pepenilor. Nu mulţi sunt cei care au pepeni de România. Majoritatea comercianţilor au preferat importurile. Astfel, la tarabele târgoviştene putem găsi pepeni din Italia, Grecia, Spania şi Turcia, pe lângă cei autohtoni.
Pepenii de import aduc profit mare
Pepenii aduşi din alte ţări sunt foarte buni pentru profit. Unul dintre comercianţii cu care am stat de vorbă a declarat că, la vamă, a cumpărat kilogramul de pepene cu numai 80 de bani, iar pe pieţele din oraşul costă 2 lei.
Cu pepenii din ţară însă profitul vine ceva mai greu. Pentru un producător, pepenele roşu crescut în grădină poate fi profitabil doar dacă este cultivat cu chimicale care să îi forţeze creşterea.
Supermarketurile au cele mai mici preţuri
Nu numai pieţele au oferte la pepeni. Hypermarketurile, precum XXL şi Kaufland, au şi ele pepene roşu, la preţuri foarte mici. Pentru un kilogram de pepene, în hypermarketurile din centrul oraşului, unde sunt doar pepeni de import, veţi scoate din buzunar între 1,2 şi 1,5 lei.
Pe piaţă însă preţul este ceva mai ridicat. Pepenele de aici poate fi cumpărat cu 2 lei pe kilogram fie românesc, fie importat.
Preţul nu contează
Târgoviştenii nu caută acum preţul potrivit cu calitatea. Cei mai mulţi dintre doritorii de pepene roşu aleg să cumpere de la comercianţii din pieţe pentru că vor un pepene românesc, bun la gust şi cu coaja subţire.
Pe lângă asta, un mare avantaj pentru cum