Prima întrunire a Comandamentului Litoral a avut loc ieri, la sediul Instituţiei Prefectului judeţul Constanţa. Membrii acestuia se vor reuni săptămânal, pentru a analiza eventualele probleme survenite pe litoral şi măsurile ce se impun pentru reglementarea situaţiei.
„Subliniez necesitatea acţiunilor de prevenire şi combatere a încălcării legilor, atât din domeniul alimentaţiei şi ordinii publice, cât şi în privinţa serviciilor oferite turiştilor. În actualul context naţional, este necesar ca agenţii economici să conştientizeze necesitatea sprijinirii economiei prin îmbunătăţirea imaginii litoralului românesc, ce are ca importantă latură respectarea legii. Atât timp cât poluarea fonică nu serveşte decât unui grup restrâns de consumatori, suntem datori faţă de turişti să găsim soluţii pentru a fi la înălţimea aşteptărilor", a menţionat prefectul judeţului, Tit Liviu Brăiloiu. În privinţa poluării fonice acesta a cerut aplicarea legii fără nicio concesie şi alinierea la standardele europene de mediu, deoarece „peste 70% dintre reclamaţii au ca fond problema zgomotului excesiv din staţiunile de pe litoral".
Plan de acţiuni „Litoral 2009"
Totodată, reprezentantul Guvernului în teritoriu a cerut membrilor Comandamentului Litoral ca, până miercuri, să transmită Instituţiei Prefectului, planul de acţiuni pentru perioada întregului sezon estival. Tit Liviu Brăiloiu a subliniat că fiecare document remis urmează să fie analizat şi integrat într-un plan general de acţiune la nivelul judeţului. Conform Ordinului Prefectului nr. 195 din 23 iunie a.c., din acest comandament fac parte: Tit-Liviu Brăiloiu - Instituţia Prefectului Judeţul Constanţa, Aurelian Zaheu - Inspectoratul de Poliţie al Judeţului, Viorel Costache - Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, Marian Ureche - Inspectoratul Judeţean de Jandarmi, Vasile Popescu - Serviciul de Ambu