Anunţul a fost făcut de Papa Benedict, după realizarea primelor teste cu carbon
Cu emoţie în glas, Papa Benedict al XVI-lea a anunţat zilele trecute (chiar înainte de sărbătoare Sfinţilor Petru şi Pavel) că osemintele găsite la Roma ar aparţine într-adevăr Sfântului Pavel. Primele teste ale datării cu carbon demonstrează că rămăşiţele găsite în mormântul unde se considera că ar fi fost înmormântat apostolul datează din primul sau al doilea secol al creştinismului. Sarcofagul Sfântului Pavel a fost descoperit abia în urmă cu trei ani de arheologi de la Vatican, dedesubtul Basilicii Sfântul Pavel de dincolo de zidurille cetăţii Roma. Faptul că au descoperit cripta exact sub inscripţia Paulo Apostolo Mart (Pavel Apostolul şi Martirul), chiar la baza altarului i-a convins pe arheologi că este vorba de cripta ce a adăpostit aproape 2000 de ani rămăşiţele pământeşti ale Sfântului Pavel.
Soarta Sfântului Pavel a rămas până în prezent unul dintre cele mai adânci mistere ale creştinismului. Ultimele zile ale vieţii sale au fost întotdeauna un fel de puzzle pentru istorici, notează The Daily Mail. Pavel (cunoscut înainte de creştinare ca Saul din Tarsus) şi-a primit educaţia în Ierusalim, apoi a făcut parte dintr-o sectă evreiască destul de radicală – care considera că sfârşitul lumii este aproape. A persecutat iniţial creştini şi chiar a obţinut permisiunea marilor preoţi evrei de a-i aresta pe discipolii lui Iisus, însă, după crucificarea lui Iisus Hristos, a avut o revelaţie. Iisus însuşi i s-ar fi arătat după crucificare şi i-ar fi spus „Sunt Isus, cel pe care îl persecuţi”.
După ce a devenit el însuşi un adept al creştinismului, Pavel a început să predice, asemenea celorlalţi apostoli. Numai că, atunci când restul apostolilor predicau că o persoană trebuie să fie de origine evreiască pentru a urma calea creştinismului, Pavel a insistat că este ex