Un avion aparţinând companiei Yemenia Air s-a prăbuşit marţi în Oceanul Indian lângă Insulele Comore, informează AP. Avionul avea la bord 154 de persoane, dintre care 143 erau pasageri, potrivit CNN. Locul în care s-a prăbuşit avionul a for reperat cu precizie, în largul coastelor insulei Comore Mare, în dreptul localităţii Mitsamiouli. Nave militare şi civile au fost mobilizate la faţa locului, în încercarea de a se descoperi supravieţuitori.
O purtătoare de cuvânt a Aeroportului, a declarat, la Paris, că avionul yemenit plecase din Paris luni dimineaţa spre Yemen şi urma să ajungă în Moroni, capitala Comorelor Un avion aparţinând companiei Yemenia Air s-a prăbuşit marţi în Oceanul Indian lângă Insulele Comore, informează AP. Avionul avea la bord 154 de persoane, dintre care 143 erau pasageri, potrivit CNN. Locul în care s-a prăbuşit avionul a for reperat cu precizie, în largul coastelor insulei Comore Mare, în dreptul localităţii Mitsamiouli. Nave militare şi civile au fost mobilizate la faţa locului, în încercarea de a se descoperi supravieţuitori.
O purtătoare de cuvânt a Aeroportului, a declarat, la Paris, că avionul yemenit plecase din Paris luni dimineaţa spre Yemen şi urma să ajungă în Moroni, capitala Comorelor