În San Francisco, până şi Hotelul Ritz e-n pantă. Mişcarea hippie renaşte parcă în muzica bună, cluburi, poate fără flower power, dar la fel de zemos.
Ca să ajungem pe lumină în San Francisco, am plecat din Los Angeles la spartul zilei. Deşi duminică, maşinile circulă multe şi deloc rar. Poţi plănui după orele scrise în pliantele fiecărei linii pe care le găseşti, în suporturi, spate-n spate cu şoferul. Nu pierzi legături externe! Greyhound-urile noastre au fost expres: mers întins, opriri puţine. De-această dată, am trecut printr-o parte a Americii al cărei pământ arid, un pustiu bun de-ademenit sfinţii, a fost transformat în livezi, vii, lanuri, plantaţii de bumbac, imense ferme de animale. Mii de hectare. Irigaţii că te-ntrebi de unde apa. Rar, câte un muncitor cu tractorul. Multe produse sunt vândute direct din drum.
Venind dinspre Sud, nu Golden Gate îţi taie privirea. Iar dacă ajunsul se-ntâmplă în perioada căreia-i zicem noi vară (15 iulie15 septembrie), când aerul din văi este răcit de ocean într-un asemenea hal de curge ceaţa peste oraş întreaga zi, atunci s-ar putea să fie lângă tine, fără măcar să-l bănui. Cum n-am văzut noi oceanul, la un pas de el, pe una dintre străzile cu avertizare tsunami! Temperatura se joacă între 0 şi 25 de grade Celsius, anotimpurile sunt amestecate, cel mai cald fiind între 15 septembrie şi 15 noiembrie. Asta cred că l-a zăpăcit pe Mark Twain să declare: cea mai friguroasă iarnă din viaţa mea a fost o vară la San Francisco. Fiecare cu vara-n toamna lui! Localnicii ne fericeau pentru 5 zile de august, la rând, foarte calde şi senine. Într-un fel, veneam şi noi, ca primii veniţi în goana după aur, chiar dacă nu pe Barbary Coast Trail, orientându-ne după medalioanele de bronz inserate în asfaltul a 6 kilometri de drum. Veneam spre Yerba Buena, aşa cum i s-a zis la-nceput, în 1796, devenit San Francisco, 50 de
