Alan Greenspan, fostul şef al Rezervei Federale, fostul preşedinte american Bill Clinton şi actualul premier bitanic, Gordon Brown, sunt printre principalii vinovaţi pentru criza financiară, potrivit unui sondaj realizat printre investitorii şi managerii din Marea Britanie. În timp ce majoritatea vocilor atribuie „vina” pentru criza creditelor „bancherilor lacomi”, o casă de brokeraj din Londra a realizat un sondaj printre 200 de manageri de fonduri şi investito
Alan Greenspan, fostul şef al Rezervei Federale, fostul preşedinte american Bill Clinton şi actualul premier bitanic, Gordon Brown, sunt printre principalii vinovaţi pentru criza financiară, potrivit unui sondaj realizat printre investitorii şi managerii din Marea Britanie.
În timp ce majoritatea vocilor atribuie „vina” pentru criza creditelor „bancherilor lacomi”, o casă de brokeraj din Londra a realizat un sondaj printre 200 de manageri de fonduri şi investitori din Marea Britanie pentru a găsi un „ţap ispăşitor”.
Fostul preşedinte al Fed, Alan Greenspan, considerat cândva unul dintre cei mai buni şefi de bancă centrală din lume, este considerat de 35% dintre respondenţi principalul vinovat pentru criză.
Fostul preşedinte american Bill Clinton, al cărui mandat s-a încheiat în anul 2000 odată cu alegerea lui George W. Bush la Casa Albă, s-a aflat de asemenea printre „câştigătorii” sondajului, cu 10% din opinii îndreptate împotriva lui.
Premierul Gordon Brown, fost ministru al Finanţelor, este considerat de asemenea de către investitorii britanci unul dintre principalii vinovaţi.
Absenţi de marcă din top
În schimb, nu figurează în sondaj fostul director general al Royal Bank of Scotland, Fred Goodwin, şi Richard Fuld, şeful băncii americane Lehman Brothers, care a declarat falimentul în septembrie 2008, sub povara unor datorii evaluate la peste 600 de miliarde de dola