Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gunoiul gunoaielor

Publicat in GAZETA de SUD, marți 30 iunie 2009 ·

Ce ne-a plăcut să credem - că toţi craiovenii vor un oraş curat, că mormanele de gunoaie la care am strâns fără regrete au fost rezultatul unor acte răzleţe, poate urgente pentru autori, că acţiunile noastre, ale primăriei şi ale voluntarilor, atât cât s-a putut, vor atrage atenţia celor care murdăresc oraşul - nu poate fi real. Suntem nişte mizerabili! Nici nu s-au acoperit urmele celor care s-au băgat în gunoaiele din faţa blocurilor ANL, de pe strada Potelu, că s-au şi format la loc munţii de mizerie. Nimeni nu va răspunde pentru asta, fiindcă nimeni n-a văzut, nimeni n-a auzit!

„Am văzut şi noi, vineri, deşeurile. Se pare că sunt din construcţii, cred că au fost aduse cu camionul sau cu tractorul. Am întrebat peste tot, însă nimeni nu ne-a putut da vreun indiciu. Astăzi (ieri - n.r.) vor fi ridicate gunoaiele, însă asta nu rezolvă mare lucru, fiindcă cine a făcut asta are destulă nesimţire încât să o facă din nou“, a spus Dan Dobrescu, şeful inspectorilor de la gospodărirea comunală.

Culmea e că nici locatarii blocurilor ANL nu par foarte afectaţi. „De unde să ştiu eu ce fac ăia, acolo, la marginea drumului noaptea, că noi suntem departe“, ne-a repezit tanti Gica, din primul bloc ANL. „Nu ştiu, vere, că eu stau aici, în spate, nici nu ştiu ce spui tu acolo, că azi nu ieşii din casă“, ne-a lămurit un tânăr caz social locatar al ANL-urilor de la Potelu.

Atitudinea face, într-adevăr, diferenţa, cum scriau colegii mei despre campania „Craiova curată“. Poate că ar fi fost mai nimerit să-i concentrăm pe voluntari spre pază, nu spre adunat gunoaiele gunoaielor. Un utilaj al Serviciului Public de Salubritate Craiova a început să duduie ieri, înainte de prânz, în jurul grămezilor de moloz. Vacile păşteau la fel de liniştite în faţa geamurilor ANL.

Ce ne-a plăcut să credem - că toţi craiovenii vor un oraş curat, că mormanele de gunoaie la care

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident grav pe DN1, în judeţul Bihor. Patru persoane au murit

Mediafax acum o ora
Iniţial, poliţiştii au anunţat că două persoane aflate în maşină au decedat, iar două sunt în stare critică. Salvatorii din cadrul ISU Bihor au început manevrele de resuscitare, însă, niciuna dintre victime nu a răspuns, fiind declarate decedate. As

Prognoza meteo pentru următoarele 4 săptămâni: vară în toată regula

Mediafax acum o ora
Termperaturile vor depăşi mediile obişnuite pentru luna iunie pe parcursul următoarelor patru săptămâni. Ploile vor fi deficitare, potrivit prognozei pentru perioada 27 mai - 24 iunie.

Mai mulţi romi, filmaţi în timp ce terorizează o familie din Timişoara/ Imagini publicate de primarul Dominic Fritz - FOTO, VIDEO

News.ro acum 21 minute
Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, a făcut publice imagini de pe o cameră de supraveghere în care se poate vedea cum o mai mulţi cetăţeni de etnie romă terorizează o familie din Timişoara. Edilul a făcut apel la instituţiile statului pe

Accident între un autobuz plin cu 20 de călători și o dubă de transport marfă: Unul dintre șoferi a murit, 3 persoane rănite

Ziare.com acum 2 ore
O persoană a decedat, iar alte trei au fost rănite în urma unui accident produs marţi dimineaţă, 28 mai, între Râşnov şi Predeal, între un autobuz şi o dubă de transport marfă. ”Accident rutier pe DN 73 A, între localităţile Râşnov şi Predeal, intre

Evaluarea Națională la clasa a VI-a. Marți elevii susțin proba la Limbă și comunicare

HotNews acum 3 ore
Elevii din clasa a VI-a susțin marți prima probă de la Evaluarea Națională 2024, la Limbă și comunicare. Timpul de rezolvare al subiectelor este de o oră. Elevi la examenFoto: Inquam Photos / George Calin HotNews.ro va publica - imediat ce acestea v

Fetița de 2 ani și 5 luni DISPĂRUTĂ în Dolj este de negăsit

Gandul acum o ora
Raisa Maria Nicoleta Stan, fetița de 2 ani și 5 luni dispărută de acasă, din comuna Breasta, județul Dolj, a fost căutată toată noaptea de luni spre marți, 28 mai, dar este în continuare de negăsit. O echipă întreagă a fost mobilizată pentru găsirea

Peste 150 de percheziţii pentru combaterea infracţiunilor economice

Mediafax acum o ora
Poliţia Română şi Parchetul General coordonează, marţi dimineaţa, o operaţiune de combatere a infracţiunilor economico-financiare şi a celor de natură judiciară. Au fost peste 150 de percheziţii domiciliare.

Evaziune, contrabandă, șantaj și camătă sunt cauzele a peste 150 de percheziții efectuate de polițiști, marți dimineața

Ziare.com acum o ora
Peste 150 de percheziţii au loc marţi dimineaţă în Bucureşti şi în mai multe judeţe, în cadrul a 34 de acţiuni vizând infracţiuni de evaziune fiscală, de mediu, de contrabandă, de corupţie, de înşelăciune, şantaj şi camătă. ”La data de 28.05.2024, î

Medicamentele care vor fi retrase din farmaciile din România, de săptămâna viitoare

Adevarul acum 2 ore
Șapte medicamente de pe piață vor fi retrase pentru că nu respectă standardele de conformitate.

Zelenski cere Occidentului să forțeze Rusia să facă pace: "Aruncă în fiecare lună aproximativ 3.200 de bombe aeriene asupra Ucrainei"

Ziare.com acum 2 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a îndemnat pe liderii occidentali să exercite presiuni asupra Rusiei pentru a face pace folosind „toate mijloacele” necesare. În cadrul vizitei din Spania, liderul ucrainean a declarat că este nevoie de „o

Vremea

București
acum

16°
mar.

15°/22°
mie.

13°/24°
joi

14°/26°
vin.

17°/29°
Iasi
acum

17°
mar.

12°/23°
mie.

13°/16°
joi

12°/23°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

17°
mar.

14°/18°
mie.

13°/21°
joi

15°/20°
vin.

17°/23°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

12°/20°
mie.

12°/20°
joi

13°/20°
vin.

13°/24°
Timisoara
acum

17°
mar.

12°/24°
mie.

12°/24°
joi

12°/25°
vin.

14°/26°