Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iaşi: Cei doi britanici cu gripă porcină au intrat în contact cu aproape 100 de persoane UPDATE

Publicat in Adevarul, marți 30 iunie 2009 ·

Directorul Grupului Şcolar „Ion Holban“ spune că elevii din Marea Britanie au participat vineri şi sâmbătă la mai multe cercuri cu elevi şi profesori din Iaşi. „În cele două zile au fost şase cercuri la care au participat aproape 100 de elevi şi profesori. Urma ca duminică să aibă loc o petrecere, însă între timp ea a fost anulată pentru că s-a confirmat gripa porcină“, a afirmat Vasile Guzganu, directorul grupului şcolar.

Încă patru elevi britanici au fost diagnosticaţi cu gripă porcină. Numărul celor bolnavi a ajuns la 7 numai la Iaşi. Investigaţiile epidemiologice şi de laborator au confirmat existenţe A/ H1N1 la colegii celor doi tineri aflaţi deja în carantină. În plus, un elev ieşean a fost şi el diagnosticat cu această boală.

„Patru dintre persoanele infectate fac parte din grupul de cetățeni englezi, care a venit, în urmă cu o săptămână, la Iași, pentru a participa la un proiect social, iar cel de-al cincilea este un copil din Centrul de plasament.  Toți sunt contacți ai celor două persoane care au fost depistate, ieri, cu virusul A/H1N1“, se precizează în comunicatul emis de Ministerul Sănătăţii.

Medicii au prelevat probe şi în cazul fetei de 14 ani care a fost internată dimineaţă , iar rezultatele analizelor se vor afla mâine.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI PREZIDENTIALE 2024 - AEP: Prezenţa la vot la ora 17.00, la nivel naţional, este 38,06%

News.ro acum 29 minute
Prezenţa la vot pentru alegerile prezidenţiale, la nivel naţional, la ora 17.00, este 38,06% din numărul alegătorilor înscrişi în listele electorale. Potrivit AEP, până la ora respectivă, în ţară, votaseră 6.853.660 de alegători, iar în străinătate,

Referendumul convocat de Nicușor Dan a fost validat: Prezența la urne a depășit pragul de 30%

Capital acum o ora
Bucureștenii au votat, iar referendumul convocat de primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a atins pragul necesar pentru validare. Peste 31% dintre bucureşteni au votat duminică, până la ora 17.20.

Gabriel Cotabiță, omagiat la Capela Cimitirului Bellu: Familia cere respectarea intimității.

Ziare.com acum 3 ore
Cei care doresc să își ia rămas-bun de la artistul Gabriel Cotabiță, care s-a stins din viață sâmbătă, 23 noiembrie 2024, o pot face luni, la Capela Cimitirului Ortodox Bellu din București. Familia muzicianului a anunțat programul și a făcut un apel

Cristian Popescu Piedone, amendat cu 2.000 de lei, după ce a sesizat un incident la o secție de votare din Giurgiu

Libertatea acum 24 minute
Candidatul PSD Giurgiu la Senat, Cristian Popescu Piedone, a fost amendat cu 2.000 de lei, duminică, după ce a sunat la 112 și a reclamat un incident la o secție de votare din județ, care nu s-a confirmat, au declarat surse judiciare pentru Libertat

Pământul se desparte de „mini-luna” sa temporară, care ar putea fi o bucată din Lună

Mediafax acum o ora
Rocă spaţială inofensivă se va îndepărta de Pământ luni, învinsă de forţa gravitaţională mai puternică a soarelui, dar se va apropia din nou pentru o scurtă vizită în luna ianuarie. NASA va folosi o antenă radar pentru a observa în ianuarie asteroid

REFERENDUM LOCAL ÎN CAPITALĂ - Primăria: BEC subliniază că bucureştenii care au viză de flotant pot vota la referendum indiferent de data la care au obţinut viza/ Cei care au votat la alegerile prezidenţiale, dar nu şi la referendum o pot face până la 21

News.ro acum 4 ore
Primăria Capitalei a transmis, duminică, o serie de precizări legate de votul la referendumul local, în conformitate cu o circulară emisă de Biroul Electoral Central (BEC). Astfel, bucureştenii care au viză de flotant pot vota la referendum indifere

Zelenski se teme că Ucraina este un „teren de testare” pentru armele ruseşti

News.ro acum 57 minute
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că ţara sa a fost ţinta a aproape 500 de drone în ultima săptămână, precum şi a mai mult de 20 de rachete şi s-a plâns că Rusia foloseşte ţara ca „un teren de testare” pentru muniţiile sale, rela

Un bărbat a fost bătut la Slatina, lângă o secție de votare. Suspecții ar face parte din anturajul primarului Mario De Mezzo

Ziare.com acum o ora
Un tânăr a fost agresat, duminică după-amiază, 24 noiembrie, în apropierea unei secții de votare din orașul Slatina. Mai multe persoane apropiate primarului Mario De Mezzo, cunoscute ca fiind parte din așa-numitul „Clan al Sportivilor”, sunt suspect

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - O femeie care de 25 de ani nu mai are cetăţenie română a votat la o secţie de votare din Râmnicu Vâlcea. Poliţia a deschis dosar penal

News.ro acum 51 minute
O femeie care de 25 de ani nu mai are cetăţenie română a mers, duminică, şi a votat la o secţie amenajată în municipiul Râmnicu Vâlcea. Poliţia a fost sesizată şi face verificări cu privire la acest caz.

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024: MAI: Au fost 306 sesizări, sâmbătă, cu privire la posibile incidente electorale, dintre care 33 nu s-au confirmat, iar 87 sunt verificate / Au fost deschise trei dosare penale cu privire la posibile infracţiuni

News.ro acum 10 ore
Peste 300 de sesizări au fost semnalate, sâmbătă, cu privire la posibile incidente electorale, iar 33 dintre acestea nu s-au confirmat şi 87 sunt în curs de verificare, a anunţat, duminică, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, Mo

Vremea

București
acum

dum.

0°/6°
lun.

2°/7°
mar.

1°/7°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/4°
Constanta
acum

dum.

0°/6°
lun.

3°/6°
mar.

3°/6°
mie.

5°/7°
Cluj-Napoca
acum

dum.

-5°/3°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
Timisoara
acum

dum.

-1°/6°
lun.

3°/9°
mar.

2°/6°
mie.

2°/7°