Michael Jackson n-a existat în Regatul Îngheţat al lui Ceauşescu. Din când în când, apărea pe prima pagină a ziarelor cu o mască pe gură. Copiii lui aveau chipurile acoperite de voaluri. S-a dus la tribunal în pantaloni de pijama. Se droga şi lua medicamente. Şi-a distrus faţa din cauza unui şir nesfârşit de operaţii estetice. Nu mânca. A fost acuzat de abuz asupra copiilor. A avut o avere de sute de milioane de dolari şi a rămas fără niciun ban. Într-un fel, existenţa lui Michael Jackson a fost o călătorie care a sucit mintea planetei. Cea mai rapidă coborâre din Rai în Iad.

Omenirea a fost fascinată de muzica lui, de dansul lui, de succesul lui, de viaţa lui, de păcatele şi de moartea lui. Michael a reinventat muzica şi dansul. A fost un copil-minune care a sfârşit prost. Poveştile incredibile cu „Regele muzicii pop“ vor continua. Vom afla multe despre existenţa lui mizeră din ultimii ani. Se vor scrie cărţi şi se vor face filme. Trecerea lui prin această lume va continua să ne fascineze. De ce? Pentru că era altfel.

Nu pot să nu-mi amintesc faptul că Michael Jackson a fost singurul star planetar care a venit în România la apogeul carierei. Nu ştiu cum a reuşit Marcel Avram să-l convingă să cânte la Bucureşti, la doi ani după venirea minerilor, într-o vreme în care Occidentul ne întorsese spatele. Ţin minte şi azi, când am citit că vine în România, am crezut că e doar exagerarea unui ziar. Ţin minte discursul bolovănos al lui Ion Iliescu şi celebrul „domnule Michael” al lui Theodor Stolojan, prim-ministrul de atunci. România ieşise din comunism şi s-a trezit în braţe cu cel mai de seamă reprezentant al „decadenţei capitaliste”.

În anii ’80, Michael Jackson n-a existat în Regatul Îngheţat al lui Ceauşescu. Era interzis. Nu cred că-i păsa prea mult, dar nouă, adolescenţilor de atunci, ne păsa. Mai ascultam o melodie de pe o c