Timp de două săptămâni, la Biblioteca „Petre Dulfu” din municipiu se pot urmări zilnic câte un film de animaţie şi unul artistic
Pentru al şaselea an consecutiv, preşcolarilor băimăreni li se oferă o alternativă de petrecere a vacanţei. Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” din municipiu organizează Zilele Filmului pentru Copii, acţiune ce are ca scop descoperirea universului cărţilor în rândul celor mici.
Astfel, timp de două săptămâni, de luni până vineri începând cu ora 10.00, copiii au ocazia de a urmări filme animate şi artisitice, iar în pauza de 20 de minute pot răsfoi cărţi de poveşti şi basme din literatura română şi universală. „Este un program special pe care îl realizăm în fiecare an. Am obsevat că în anii anteriori a avut un real succes, iar micuţii au fost foarte încântaţi”, spune Corina Şpan, şef serviciu Secţia Copii din cadrul bibliotecii. „Dorim să le oferim copiilor un program special unde pot să-şi petreacă timpul liber. O altfel de vacanţă”, continuă aceasta.
Toate filmele sunt producţii noi
Ca element nou la această ediţie a Zilelor Filmului pentru Copii îl constituie faptul că toate filmele „puse la bătaie” de insituţia băimăreană sunt noi. „Faţă de anii anteriori, de această dată toate producţiile sunt nou apărute pe piaţă. Altădată, intercalam filme mai vechi care vedeam că le plac micuţilor”, subliniază Corina Şpan.
Acţiunea nu este destinată doar preşcolarilor, ci şi copiilor până la 14 ani. „Desenele animate sunt dublate în limba română, iar filmele artistice sunt subtitrate în limba română”, menţionează şefa serviciului Secţiei de copii. Aceasta mai arată că în pauză copiii se joacă în „Ludotecă”, compartiment al Secţiei pentru copii, unde se găsesc jocuri de societate, de informatică şi de logică. „Pentru a le stârni interesul de fiecare dată şi pentru a nu se plictisi, preşcolarii