Zeci de elevi de la Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân din Constanţa, alături de cadre didactice şi familia lui Cristian Adam Mărgulescu, unul dintre adolescenţii morţi în accidentul de pe bulevardul Aurel Vlaciu, s-au strâns ieri seară la Cimitirul Municipal.
Tinerii sunt pur şi simplu şocaţi că cel care le-a fost coleg, unora chiar din gimnaziu, şi-a pierdut viaţa într-o fracţiune de secundă. Alături de diriginta clasei a XII-a C, profesoara Doina Munteanu, elevii au venit la cimitir pentru a fi alături de familia tînărului. Pe parbrizele maşinilor au lipit poze cu Cristian Adam Mărgulescu, dar şi cu colegul său de 17 ani, Alexandru Radu, elev la Colegiul Comercial Virgil Madgearu. „Ne-am adunat la ora 17.30 şi i-am adus o coroană de flori. Mâine venim din nou. Copiii sunt şocaţi. Cu toţii suntem, nu ne vine să credem că nu mai este printre noi. Elevii au hotărât ca mâine, când se va susţine examenul de baclaaureat, locul lui să rămână liber. Vom pune flori, lumânăroi şi poza lui, undeva pe hol, pentru a nu-i infleunţa pe copii", a declarat Doina Munteanu. Cristian va fi condus pe ultimul drum miercuri, la ora 15.00. Zeci de elevi de la Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân din Constanţa, alături de cadre didactice şi familia lui Cristian Adam Mărgulescu, unul dintre adolescenţii morţi în accidentul de pe bulevardul Aurel Vlaciu, s-au strâns ieri seară la Cimitirul Municipal.
Tinerii sunt pur şi simplu şocaţi că cel care le-a fost coleg, unora chiar din gimnaziu, şi-a pierdut viaţa într-o fracţiune de secundă. Alături de diriginta clasei a XII-a C, profesoara Doina Munteanu, elevii au venit la cimitir pentru a fi alături de familia tînărului. Pe parbrizele maşinilor au lipit poze cu Cristian Adam Mărgulescu, dar şi cu colegul său de 17 ani, Alexandru Radu, elev la Colegiul Comercial Virgil Madgearu. „Ne-am adunat la ora 17.30 şi i-am adus o coroană de