Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Miracolul din Oceanul Indian | VIDEO

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 30 iunie 2009 · ·

Un copil de cinci ani, pasager al avionului Airbus A310, care s-a prăbuşit, astăzi, în apropiere de Insulele Comore, a fost găsit în viaţă la ore bune după tragedie. Aeronava aparţinea unei companii aeriene yemenite şi avea 153 de persoane la bord. Sursa: ReutersSursa: EPA

1 /.

Micuţul a fost transportat cu o barcă de salvare la spitalul din Moroni. "Micul miracol", cum a fost numit copilul supravieţuitor, a fost aşteptat la mal de medicii de la Crucea Roşie, scrie France Presse. Nu se cunosc detalii despre naţionalitatea copilului salvat. Nicio vorbă însă despre alţi supravieţuitori.

Potrivit AP, se ştie doar că acesta are cinci ani. Trei cadavre au fost de asemenea recuperate, a mai precizat oficialul yemenit care participă la operaţiunile de salvare.

Un responsabil al aviaţiei civile din Yemen, citat de AFP, a anunţat că mai multe cadavre care plutesc pe apă au fost descoperite la 29 de kilometri de Moroni, capitala Insulelor Comore. Un avion de mici dimensiuni a survolat zona şi a localizat carliga avionului prăbuşit şi a descoperit mai multe urme de petrol.

Operaţiunile de salvare de amploare sunt îngreunate de vântul puternic şi marea agitată. Aparatul Airbus 310 aparţine companiei Yemenia Air şi a fost dat dispărut azi-noapte, puţin peste ora locală 1.00, după ce a pierdut legătura cu turnul de control. Se întâmpla chiar înainte să aterizeze pe aeroportul internaţional Moroni. Avionul decolase din capitala Yemenului, Sanaa, şi era unul dintre cele trei zboruri săptămânale pe care le efectuează compania spre Moroni. Insulele Comore sunt situate la aproape 300 de kilometri nord-vest de Madagascar, în canalul Mozambic.

66 de francezi la bordul avionului prăbuşit

Potrivit BBC, la bordul avionului se aflau 142 de pasageri, printre care şi trei copii şi 11 membri ai echipajului, iar

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prognoza meteo pentru miercuri, 27 noiembrie. Vremea este în ușoară încălzire în toată țara

Adevarul acum o ora
Vremea se mai încălzește puțin față de ziua precedentă, iar temperaturile vor fi mai ridicate decât normalul perioadei.

Licitații - 27 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 5 ore
Ocolul Silvic Penteleu al Academiei Române, cu sediul în Calea Mihai Viteazu, nr. 45A, oraş Nehoiu, judeţul Buzău, organizează la sediul său, în data de 10.12.2024, ora 10.00, licitaţia pentru vânzarea de masă lemnoasă pe picior - producţia anului

Bolojan vrea reducerea la 300 a numărului de parlamentari, își aduce aminte de referendumul din 2009

Wall-Street.ro acum 7 ore
Preşedintele interimar al liberalilor, Ilie Bolojan a anunţat că PNL propune reforma statului şi a lumii politice, menţionând că intenţionează, în primele şase luni de mandat al Legislativului, reducerea numărului de parlamentari la 300, a subvenţie

Călin Georgescu a chemat presa la poartă, dar a refuzat să răspundă la întrebări. Jurnaliştii: „Şi Vladimir Putin răspunde”

Buna ziua Brasov acum 5 ore
Călin Georgescu, candidatul care a câştigat surprinzător primul tur al alegerilor prezidenţiale, a avut o ieşire nervoasă, marţi seară, 26 noiembrie, refuzând să răspundă întrebărilor adresate de jurnaliştii chemaţi la Izvorani. De dimineaţă, pe gru

Doi soţi din judeţul Mureş, morţi în locuinţă / S-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon

News.ro acum 8 ore
Doi soţi din judeţul Mureş au fost găsiţi, marţi seară, morţi în locuinţă, iar ancheta preliminară a arătat că s-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon. ”La data de 26 noiembrie 2024, în jurul orei 20:30, poliţiştii din cadrul I.P.J Mureş au fost sesi

POLITICO: Directorul general al TikTok, convocat la Parlamentul European pentru rolul platformei în alegerile şocante din România. Reacţia companiei: „Aceste rapoarte extrem de speculative cu privire la alegerile din România sunt inexacte şi înşelătoare”

News.ro acum 9 ore
Rolul companiei chineze TikTok este analizat în urma victoriei şocante a unui candidat de extremă dreapta în alegerile din România, scrie marţi POLITICO. Un important deputat european cere ca directorul executiv al TikTok să se prezinte în faţa Parl

Un om al străzii din Arad a furat o mașină a Poliției Locale cu girofarul pornit și agenții lângă ea și a lovit apoi mai multe mașini parcate

Libertatea acum 10 ore
Un om al străzii care a observat o maşină a Poliţiei Locale Arad, parcată pe o stradă, cu semnalele luminoase pornite, s-a urcat la volan şi a plecat în viteză, fiind urmărit de altă maşină a Poliţiei Locale Arad.

BEC a anunțat rezultatele finale ale primului tur. Curtea Constituțională urmează să le valideze

HotNews acum 9 ore
Biroul Electoral Central a prezentat, marţi, rezultatele finale ale primului tur la alegerile prezidenţiale: Călin Georgescu a obţinut 2.120.401 voturi valabil exprimate, reprezentând 22.94%, iar Elena Lasconi, 1.772.500 voturi valabil exprimate, re

A intrat în vigoare acordul de încetare a focului timp de 60 de zile între Israel și Liban. Ce prevede acesta

HotNews acum o ora
Miercuri dimineață la ora 4 a intrat în vigoare acordul de încetare a focului timp de 60 de zile între Israel și Liban. Preşedintele american Joe Biden a declarat că acordul „este conceput pentru a fi o încetare permanentă a ostilităţilor” S-a pus a

Adolescent de 14 ani, în comă la spital. A fost găsit electrocutat lângă un tren. Băiatul are arsuri pe 45% din suprafaţa corpului

Ziare.com acum 12 ore
Incident grav în judeţul Suceava. Un băiat de 14 ani se zbate între viață și moarte după ce a fost găsit inconştient pe vagonul unui tren, în zona Gării Burdujeni, au anunţat, marţi, 26 noiembrie, reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceav

Vremea

București
acum

mie.

2°/7°
joi

5°/8°
vin.

5°/8°
sâm.

6°/10°
Iasi
acum

-2°
mie.

-2°/6°
joi

3°/8°
vin.

3°/8°
sâm.

3°/6°
Constanta
acum

mie.

4°/9°
joi

6°/9°
vin.

8°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

4°/8°
joi

3°/7°
vin.

2°/5°
sâm.

2°/6°
Timisoara
acum

-0°
mie.

-0°/8°
joi

6°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

4°/7°