Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, l-a schimbat din funcţie pe directorul CFR SA, Viorel Scurtu, şi l-a numit în această poziţie pe Ion Garoseanu, vicepreşedinte al Grupului Feroviar Român. Viorel Scurtu a fost numit de Berceanu, la conducerea CFR SA, în luna martie, anterior acesta asigurând interimatul la conducerea companiilor, după ce ministrul Transporturilor l-a demis, la sfârşitul anului trecut, pe directorul general al companiei, Constantin Manea. Ministrul Transport
Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, l-a schimbat din funcţie pe directorul CFR SA, Viorel Scurtu, şi l-a numit în această poziţie pe Ion Garoseanu, vicepreşedinte al Grupului Feroviar Român.
Viorel Scurtu a fost numit de Berceanu, la conducerea CFR SA, în luna martie, anterior acesta asigurând interimatul la conducerea companiilor, după ce ministrul Transporturilor l-a demis, la sfârşitul anului trecut, pe directorul general al companiei, Constantin Manea.
Ministrul Transporturilor a adăugat că Viorel Scurtu se va întoarce la funcţia deţinută înainte de preluarea conducerii CFR SA, respectiv de director adjunct de exploatare în cadrul companiei
Nou director şi la Autoritatea Aeronautică
Radu Berceanu, l-a eliberat din funcţia de director general al Autorităţii Aeronautice Civile (AAC) pe Adrian Vasilache şi a numit-o pe Claudia Vârlan, Berceanu declarând, marţi, într-o conferinţă de presă, că salariile angajaţilor AAC vor fi reduse cu 25%.
"De la 1 iulie or să scadă salariile cu 25% şi se vor reduce sau elimina mai multe sporuri", a spus Berceanu.
SURSA: Mediafax