Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Constanţa: Peste 50.000 de turişti au fost pe litoral în weekend

Publicat in Adevarul, marți 30 iunie 2009 · ·

Peste 50.000 de turişti şi-au petrecut weekendul pe litoralul românesc, cu aproape 10.00 mai mult decât la începutul săptămânii trecute. Cea mai aglomerată staţiune a fost Mamaia. „Deoarece perioada vacanţelor abia a început, se aşteaptă ca în săptămânile ce urmează să avem un numar record de turişti pentru acest sezon“, a declarat Cristina Frecea, secretarul general al Asociaţiei pentru Promovare Litoral – Delta Dunării.

Weekendul trecut, în Mamaia au fost înregistraţi 20.800 de turişti, în Neptun, Olimp, Venus, Jupiter, Cap Aurora – peste 14.00 de turişti, în Costineşti – aproximativ 6.000, în Năvodari – 4.500, în Vama Veche – 2500, în Eforie – 2.300, iar în Techirghiol – 1.130.

În realitate numărul turiştilor este cu cel puţin 30% mai mare, pentru că, în continuare, mulţi aleg să stea la rude, prieteni sau chiar să închirieze camere la particulari.

„Cel puţin 30% dintre turiştii care vin în staţiunile de pe litoral aleg diferite unităţi de cazare neclasificate de Ministerul Turismului, cum ar fi vile particulare sau chiar apatamente la bloc. Nici Poliţia şi nici Administraţia Finanţelor Publice nu a putut face nimic pentru a stopa acest fenomen“, a declarat Corina Martin, preşedintele Asociaţiei pentru promovare Litoral-delta Dunării. Motivele pentru care turiştii apelează în continuare la cazarea la privaţi sunt simple: costă mai puţin, iar camera poate fi închiriată doar pentru o singură noapte.

Turism de weekend

Mai există şi turiştii care vin la mare din judeţele limitrofe: Tulcea, Ialomiţa, Brăila sau Călăraşi doar ptr zilele de sâmbătă şi duminică. De cele mai multe ori dorm în maşini sau fac un maraton de distracţie de două zile. Astfel, nu mai cheluiesc bani pe cazarea la hotel.

Turiştii care vor veni weekendul viitor la mare vor putea vizita o expoziţie auto: maşini de epocă şi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de caniculă și disconfort termic accentuat în Capitală/4 județe, sub avertizare de la ANM

Gandul acum 25 minute
Vremea va fi călduroasă și disconfortul termic va crește în Capitală la începutul săptămânii viitoare, informează Administrația Națională de Meteorologie (ANM), într-o prognoză specială pentru municipiul București. Începând de duminică, 20 iulie, or

Adolescentul care și-a înjunghiat mortal cumnatul, în plină stradă, prins într-un autobuz din Brăila

G4Media acum 30 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Adolescentul care şi-a înjunghiat mortal cumnatul a fost prins, duminică, într-un autobuz din municipiul Brăila, el fiind dus la audieri, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4M

Oana Țoiu, despre ajutorul dat Ucrainei: „Cred că trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste în a ajuta Ucraina să câştige”

Gandul acum 51 minute
Oana Ţoiu a precizat, în cadrul unui interviu pentru Antena 3 CNN, că România nu va trimite trupe pe frontul ucrainean, ci că va oferi sprijin umanitar. Ba mai mult, țara noastră lucrează la componenta legată de reconstrucţie a Ucrainei. „Ne-au fost

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum 3 ore
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Nicuşor Dan, mesaj cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene

Ziarul Financiar acum o ora
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a transmis duminică un mesaj cu prilejul Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, în cadrul ceremoniei desfăşurate la Monumentul Eroilor Aerului din Bucureşti. „Sărbătorim, astăzi, 20 iulie, Ziua Aviaţiei Româ

Bolojan, mesaj cu ocazia Zilei Aviației Române: Suntem membri NATO, acest lucru este o garanție

Mediafax acum 2 ore
„Aviația este o forță esențială în securitatea și capacitatea de reacție a țării, care susține apărarea națională și prezența noastră credibilă în cadrul Alianței Nord-Atlantice. Avem oameni care își fac treaba zi de zi în uniformă sau în civil, în

Kremlin: Putin este gata să discute despre pacea din Ucraina, dar vrea să-și atingă obiectivele

Mediafax acum 26 minute
Peskov a declarat că lumea este acum obișnuită cu retorica uneori „dură” a președintelui american Donald Trump, dar a subliniat că Trump a transmis, de asemenea, în comentariile privind Rusia că va continua să caute un acord de pace. „Președintele P

Oleksandr Usyk rămâne campion mondial la categoria grea după victoria cu Dubois

Mediafax acum 30 minute
Ucraineanul e campionul absolut WBA, WBC, WBO și IBF după meciul cu pugilistul britanic, duelul având loc pe Wembley, la Londra, unde au asistat 90 de spectatori. În runda cu numărul 5, Usyk a lansat o serie de directe și Dubois avea să fie numărat

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Ziarul Financiar acum 2 ore
Directorul general al companiei de tehnologie Astronomer din New York, Andy Byron, a demisionat după ce a fost văzut îmbrăţişând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei declaraţii transmise CNN. Consiliul de administraţie al Astronomer a ac

Două cutremure în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanșează avertizare de tsunami

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Două cutremure cu magnitudinea de 6,7 şi 7,4 s-au produs duminică în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanşând o avertizare de tsunami, potrivit USGS (USGS), informează AFP, trans

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/34°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

28°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

27°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

30°
dum.

19°/35°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°