Multipla campioană a României a pierdut podiumul, deşi era principala favorită a turneului de şah de la Eforie. Festivalul Internaţional de Şah de la Eforie Nord şi-a premiat câştigătorii. La categoria marilor maeştri, premiul cel mare a fost câştigat de ruşii Maxim Turov, la masculin, şi Irina Turova, la feminin. Lupta s-a dat până în ultima rundă între românul Marius Manolache şi rusul Maxim Turov. În final, Turov a câştigat marele premiu.
La feminin, premiul I a fost câştigat de rusoaica Irina Turova. Locurile doi şi trei au fost ocupate de Iozefina Păuleţ şi Mihaela Sandu. Amândouă le-au surclasat pe multipla campioană Corina Peptan şi Luminiţa Cosma, principalele favorite ale turneului de şah. „Pe lângă prestaţia foarte bună a celor două românce de pe podium, există şi o altă explicaţie a situaţiei clasamentului. Atât Peptan, cât şi Cosma au avut parte de adversari mai puternici. În cadrul clasamentului general, Turova a ocupat poziaţia 20, Păuleţ - 29, Sandu - 33, Peptan - 38, iar Cosma - 42“, a declarat Elena Popa, şeful Departamentului Presă din cadrul festivalului.
Jucător nevăzător clasat pe locul 147
La turneu a participat şi un jucător de şah nevăzător - românul Vasile Carapit, care a reuşit să ocupe locul 147 în clasamentul general. „Pentru mine, cel mai important lucru a fost că am avut ocazia să joc de la egal la egal cu jucători văzători de o asemenea valoare“, a declarat şahistul la finalul festivalului.
Românul Marius Manolache, care a fost foarte aproape de marele premiu, a apreciat că adversarii au fost foarte puternici: „Mă bucură acest premiu, chiar dacă nu este chiar cel mai mare. E meritul lui Turov, un adversar pe care
l-am întâlnit aici pentru prima dată!“, a declarat la final Marius Manolache.
„Cu fiecare turneu ai de învăţat“
Corina Peptan, marea învin