Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Baia Mare: Romeu Murariu a instruit şapte generaţii de handbaliste

Publicat in Adevarul, marți 30 iunie 2009 ·

Din 1997 încoace, antrenorul a pregătit junioarele băimărene pentru performanţă, iar unele dintre elevele lui au ajuns în loturile naţionale sau în Liga Naţională

Romeu se consideră maramureşean sadea, chiar dacă o mare parte din viaţă şi-a petrecut-o în alte părţi din ţară, mai ales în Moldova, în perioada copilăriei. S-a stabilit în 1992 în Baia Mare şi de atunci el numeşte Maramureşul „acasă”. Este antrenor de handbal pentru junioare de mai bine de 12 ani, timp în care din mâinile lui au ieşit numeroase jucătoare care şi astăzi evoluează la diverse echipe din ţară şi chiar din străinătate.

El a îndrumat primii paşi în handbal pentru nume grele din acest sport, care au ajuns ulterior să fie selecţionate la diverse loturi naţionale: Geiger Melinda, care a fost şlefuită ca un adevărat giuvaer, Camelia Balint, Cristina Pop, jucătoare care astăzi fac parte din echipa Ştiinţa HCM Baia Mare.

A făcut liceul pedagogic

Lui Romeu i-a plăcut de mic sportul. „Jucam fotbal cu copiii satului pe toate maidanele, cu mingi originale româneşti făcute din ciorapii mamei sau ai bunicii, umpluţi cu cârpe, câlţi şi alte materiale indigene, până ne dădea sângele din picioare”, îşi aminteşte antrenorul. Cu toate insistenţele părinţilor care îşi doreau o carieră în contabilitate pentru el, Romeu nu s-a lăsat înduplecat şi a ales liceul pedagogic. „Îmi plăceau prea mult copiii şi de aceea am ales cariera didactică, chiar dacă în momentul în care am dat admitere eram 13 pe un loc. Coincidenţă sau nu, am terminat al 13-lea liceul pedagogic «Vasile Lupu» din Iaşi, care pe vremea aceea era supranumit «spaima Moldovei»”, spune Romeu.

Încă din timpul liceului a jucat handbal la Agronomia şi apoi la Universitatea Iaşi în divizia B şi pentru liceu a practicat atletism volei şi fotbal. A rămas la handbal în defavoarea celorlalte sporturi pent

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 8 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 11 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 6 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Cui îi rămâne AVEREA impresionantă a lui Felix Baumgartner. Celebrul sportiv austriac nu era căsătorit cu Mihaela Rădulescu și nu avea copii

Gandul acum 6 ore
Felix Baumgartner (56 de ani) deținea o avere impresionantă, dar în momentul morții sale banii din conturi ar fi fost mult mai puțini decât acum 4 ani, potrivit presei internaționale. Însă, chiar și așa, tot este vorba de câteva milioane de euro. În

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 10 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 11 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 6 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Cseke Attila: Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii

BusinessMagazin acum 9 ore
„Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii”, declară vineri Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Aceasta este una dintre măsurile de descentralizare incluse în noul pachet legislativ privind reforma administraţiei

Nicușor Dan, declarații în Germania: „Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”

Mediafax acum 11 ore
În cadrul conferinței de presă comune de vineri, din Germania, cu cancelarul țării, Friedrich Merz, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre procesul de reînarmare a Europei și despre perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. El

Vremea

București
acum

15°
sâm.

15°/32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

16°
sâm.

16°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

15°
sâm.

15°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

15°
sâm.

15°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°