Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Mureş:„Braşovenele” de la Leo în curs de înregistare la OSIM

Publicat in Adevarul, miercuri 1 iulie 2009 ·

Un patron de restaurant a decis să înregistreze la OSIM nişte clătite speciale numite „Braşovene”.

Managerul unui restaurant din Târgu Mureş a înaintat actele la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, spre înregistrarea unei specialităţi culinare de tip „Braşovene”, pe care a inventat-o.

Asta deoarece nişte foşti angajaţi ai săi au încercat să fure reţeta, au pus-o în vânzare într-un alt local târgumureşean, însă originalele rămân cele mai apreciate. Invenţia lui Alexandru Dascăl s-a născut într-o seară când avea la masă câţiva prieteni, iar unii vroiau clătite, alţii plăcinte mexicane.

„Având deja clătitele şi ingredientele pentru plăcinte mexicane Tortillas, adică piept de pui, caşcaval, smântâna, m-am gândit la o combinaţie şi din joacă au rezultat aceste braşovene. Apoi, cu timpul, reţeta s-a îmbunătăţit prin adăugarea unui sos secret şi ketchup”, a declarat Alexandru Dascăl. El a adăugat că procedura de înregistrare la OSMI este deja demarată, şi în câteva luni speră să să se realizeze.

Succes de casă constant

Şefa restaurantului Leo din Târgu Mureş, Maria Suto, confirmă succesul acestui produs. „Braşovenele noastre sunt foarte cunoscute, ele se consumă zilnic de toate categoriile de vârstă”, spune Maria Suto. Iar clienţii îi dau dreptate.

„Zilele trecute, la un alt restaurant am comandat braşovene, împreună cu nişte prieteni din Braşov! Vroiam să mă laud cu braşovenele noastre şi m-am cam făcut de ruşine pentru că nu erau aşa de bune. Dar am venit aici la Leo şi diferenţa e clară”, ne-a spus Daniel.

Un alt client de la o masă alăturată intervine: „Cam de două ori pe săptămână comand braşovenele acestea, la pauza de prânz. La o aniversare de familie am comandat şi acasă”.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FCSB a câștigat Supercupa României, după 2-1 cu CFR Cluj

HotNews acum 17 minute
FCSB a cucerit Supercupei României la fotbal, după ce a învins-o pe CFR Cluj cu scorul de 2-1 (0-0), sâmbătă seară, pe Stadionul Steaua din București. Campioana s-a impus prin golurile marcate de Dennis Politic (48) și Risto Radunovic (90+1), în tim

Mii de persoane au participat la marşul Pride din Iaşi. O femeie a aruncat cu agheasmă, iar un bărbat le-a strigat „aici e România, suntem ortodocşi”

HotNews acum 36 minute
Câteva mii de persoane au participat sâmbătă la marşul Iaşi Pride, eveniment dedicat comunităţii LGBTQ+. Participanţii s-au adunat în faţa Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, apoi au pornit în marş pe străzile centrale ale Iaşiului, scrie News.ro.

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum o ora
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

Mii de oameni s-au adunat în Zagreb pentru un concert al unui artist naţionalist care vrea să stabilească un record. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

News.ro acum 2 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic Thompson, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume, relatează Reuter

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum o ora
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Donald Trump recunoaşte că nu știe dacă poate opri războiul din Ucraina: „Asta este o afacere Biden. Încerc să o finalizez”

Adevarul acum 2 ore
Președintele Donald Trump a recunoscut că nu știe dacă va putea pune capăt războiului din Ucraina, deși în campania electorală promisese că va rezolva situaţia chiar din prima zi de mandat.

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 2 ore
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 9 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

Sorana Cîrstea, victorie spectaculoasă la Wimbledon

Ziarul Financiar acum 42 minute
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile probei feminine de dublu de la Wimbledon, câştigând o sumă imensă.Făcând pereche cu jucătoarea rusă Anna Kalinskaya, Sorana Cîrstea s-a calificat în optimi la Wimbledon, urmând să p

Accident aviatic în Austria. Patru morți după prăbușirea unui avion de mici dimensiuni

Adevarul acum o ora
Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit sâmbătă într-o zonă împădurită din vestul Austriei, provocând un incendiu care a cuprins pădurea din apropiere. Toate cele patru persoane aflate la bord, cetățeni germani, și-au pierdut viața în accident.

Vremea

București
acum

25°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/37°
lun.

24°/39°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/27°
dum.

20°/35°
lun.

18°/38°
mar.

20°/38°
Constanta
acum

22°
sâm.

20°/30°
dum.

19°/32°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

14°/30°
dum.

17°/33°
lun.

19°/37°
mar.

17°/35°
Timisoara
acum

23°
sâm.

16°/32°
dum.

18°/39°
lun.

20°/39°
mar.

18°/39°