Fidelitatea te răsplăteşte. Franco Baresi este exemplul care transpune în practică un concept vag. 20 de ani pe San Siro, peste 500 de prezenţe în tricoul rossonero al Milanului, titlul de campion mondial cu squadra azzurra şi trofee care se numără cu zecile. Cel mai bun prin constanţă şi încăpăţînare, "Il Capitano" se diferenţiază net de standardele în care a fost inclus şi are o prezenţă mereu actuală în Il Calcio.
- Domnule Baresi, aţi jucat doar pentru Milan în întreaga carieră. Rutină sau pasiune alimentată permanent?
- Am iubit tot ce înseamnă AC Milan. Am dat totul şi am fost recompensat cu numeroase trofee, am evoluat alături de mari campioni şi am lucrat cu antrenori extraordinari. Nu regret nici una dintre deciziile pe care le-am luat, am făcut totul conştient şi am tratat urmările ca pe ceva firesc.
- Nu a existat niciodată tentaţia unei oferte mai bune?
- Nu m-a interesat. Am stat permanent aproape de club, m-am simţit o parte importantă în tot ce a însemnat Milan de-a lungul celor 20 de ani pe care i-am petrecut acolo. Poate cînd am retrogradat în Serie B să fi fost o perioadă mai dificilă, dar am luat decizia de a continua pe San Siro. Nimic nu mă putea face să mă răzgîndesc!
- Atît Paolo Maldini, cît şi Billy Costacurta au fost influenţaţi de exemplul Baresi şi au preluat practic modelul pe care l-aţi impus, o viaţă la Milan.
- E foarte important ca un club să construiască pe baze solide. Depindem foarte mult de ceea ce avem pregătit pentru ziua de mîine, Milan a ştiut asta, iar timpul a dovedit că politica pe care au aplicat-o a fost cea corectă. Am jucat finale de Champions League împreună, am crescut ca echipă şi am arătat că putem evolua la un nivel înalt, deşi unii erau sceptici.
- Aţi făcut parte din lotul squadrei azzurra la trei Campionatele Mondiale. În '82, Italia a triumfat, apo