Arestare cu foc de arma • Un tanar din Petrila a fost impuscat de un politist, acesta fiind internat la spital • In urma ciocnirilor dintre politisti si prietenii de care era insotit tanarul, arma unui agent de Politie s-a descarcat
Un tanar, in varsta de 26 ani, din Petrila, a fost impuscat in umar, ieri dupa-amiaza, de un politist, in timp ce oamenii legii incercau sa il retina, politistii declarand ca arma s-a descarcat accidental. Incidentul a avut loc in zona cartierului Muncii din orasul Petrila, in timp ce mai multi politisti incercau sa aplice un mandat de executare a pedepsei cu inchisoarea emis pe numele lui Marcu Petru Mihai. In urma ciocnirilor dintre politisti si prietenii de care era insotit tanarul, arma unui agent de Politie s-a descarcat, provocandu-i acestuia o plaga impuscata in bratul stang.
Familia lui Marcu Petru Mihai, care are de executat patru ani de inchisoare pentru furt din scoli si societati comerciale, ii acuza pe politisti de rele tratamente, declarand ca acesta nu incerca sa fuga de fortele de ordine, pentru ca isi pregatise bagajul pentru a se prezenta la Politie. "Aveam geanta facuta, tot. A avut o condamnare pentru patru ani. Azi dimineata (marti - n.r.) au venit politistii, intr-adevar nu a fost acasa, a fost ziua lui si a fost la chef la Petrosani. Am vorbit cu ei si cel putin domnul Campeanu (politist de la Petrila - n.r.) mi-a promis ca pana maine (miercuri - n.r.) la opt pot sa vin eu cu el la sectie. A iesit sa-si ia un bidon de suc si tigari si dintr-un metru sa-l impusti... Il tineau de maini si el a zis «Stati sa ma duc sa-mi iau geanta». Mi-au spus ca pistolul s-a descarcat accidental, pai imi omoara copilul?", a declarat mama tanarului.
Politistii sustin, insa, ca tanarul era insotit, in momentul in care a fost identificat, de mai multi prieteni, care au incercat sa ii impiedice sa il retin