Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Piscină de 24.000 de euro, livrată cu piese lipsă

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 1 iulie 2009 ·

Un bucureştean susţine că piscina i-a fost adusă fără un sistem de filtrare a apei, care costă 2.500 de euro, şi fără scara de acces. Sursa: Răzvan Vălcăneanțu

Ciprian a cumpărat o piscină în valoare de 24.000 de euro de la „Maria Piscine” din Bucureşti. Era sfârşitul anului 2006. Doi ani mai târziu, a avut surpriza să constate că piscinei îi lipseşte un sistem de filtrare al apei care costă câteva mii de euro. Oficialii firmei susţin că piesa a fost livrată, dar că nu a funcţionat şi au promis că, în câteva zile, vor comanda una nouă şi vor rezolva problema. Reprezentanţii Autorităţii Naţionale pen tru Protecţia Consumatorilor averti zează că firma riscă o amendă de până la 30.000 de lei.

„Am aflat din întâmplare că lipseşte filtrul”

Acum două luni, Ciprian H. a aflat că piscina i-a fost livrată fără sistemul de filtrare a apei, deşi acesta era prevăzut în contract. „Am aflat din pură întâmplare de această problemă. S-au stri cat luminile la piscină şi am chemat pe cineva să mi le repare. A trebuit să scoată toată apa. Când totul s-a rezolvat, a umplut-o din nou. Apa era murdară şi l-am rugat să o cureţe. Mi-a spus că nu are cum pentru că lipseşte acest sistem”, povesteşte bucureşteanul.

El susţine că cei de la firma „Maria Piscine”, companie de la care a cumpărat piscina, i-au promis că o să comande sistemul şi în câteva zile o să-l aducă. Au trecut două luni de atunci fără să se întâmple nimic. „În această perioadă, am vorbit cu foarte mulţi angajaţi ai firmei. Într-una dintre discuţii mi s-a spus că nu mai au bani şi aşteaptă să încaseze de la alte lucrări ca să poată comanda piesa mea. Ceea ce nu mi se pare normal, din moment ce eu mi-am achitat toate obligaţiile faţă de ei”, spune, cu indignare, Ciprian.

Bărbatul susţine că un astfel de sistem costă, în funcţie de complexitate, între 2.500 şi 11.0

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CSM prezintă o statistică potrivit căreia România se află pe locul 22 din 27 în UE la salariile nete ale judecătorilor debutanți

HotNews acum o ora
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis marți, într-un comunicat de presă, că România se situează spre finalul clasamentului european privind veniturile nete ale judecătorilor la început de carieră, potrivit unei analize a Comisiei Europene p

Încă o lună de arest pentru mercenarii lui Potra / Liderul grupării este de negăsit / „Statul român face toate demersurile pentru a pune în aplicare un mandat de arestare”

G4Media acum 49 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, miercuri, prelungirea cu 30 de zile a mandatelor de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea lui Horaţiu Potra, transmite Agerpres. Ur

UE propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei pentru perioada 2028-2034

Adevarul acum o ora
Uniunea Europeană (UE) propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei, a anunţat miercuri comisarul european însărcinat cu Bugetul Piotr Serafin.

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 6 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 8 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 3 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 5 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum 4 ore
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

Ministrul de Interne: Criminalul din Mureș a fost ajutat să scape, inclusiv de victimă

Mediafax acum 4 ore
Ministrul Afacerilor Interne a oferit, miercuri, explicații despre felul în care suspectul a reușit să scape urmăririi, în ciuda eforturilor masive de căutare. „Cauza principală pentru care el a scăpat de urmărire a fost aceea că a fost sprijinit, a

Doi adolescenţi de 17 ani s-au electrocutat în triajul gării Târgu Neamţ după ce s-au urcat pe un vagon de marfă pentru a face o fotografie / Ei au fost transportaţi la spital

News.ro acum o ora
Doi adolescenţi în vârstă de 17 ani au ajuns la spital după ce s-au electrocutat în zona triajului gării Târgu Neamţ. Poliţiştii au stabilit că cei doi s-au urcat pe un vagon pentru a face o fotografie.

Vremea

București
acum

28°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

22°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

26°
mie.

21°/34°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

23°
mie.

17°/29°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°