Galeria Arcade 24 realizează expoziţia testament a pictorului Ion Nicodim. Acest lucru îndeplineşte dorinţa artistului de a-şi reuni într-o expoziţie capodoperele sale de o viaţă. Distins cu premiul UNESCO la Roma, cu premiul Academiei Române şi numit „Planetary Citizen” de Organizaţia Naţiunilor Unite de la New York, Ion Nicodim este unul dintre cei mai importanţi pictori de după război. Acesta a murit în 2007, la Paris, unde se păstrează , şi astăzi, atelierul său. Pictorul a lăsat, înainte de moarte, o listă cu toate capodoperele sale, din toate etapele de creaţie.
Uşorul vântului şi greul pământului
Dorinţa sa de a le reuni într-o expoziţie a fost îndeplinită, din păcate, post-mortem. Aceste tablouri au fost adunate cu eforturi imense din colecţii de stat şi private, atât din România, cât şi din Franţa. Expoziţia va avea loc mâine, de la ora 19.00, la Galeria Arcade 24 din Bistriţa, sub numele de „Uşorul vântului şi greul pământului”.
La vernisaj, iubitorii de artă vor putea admira tablouri începând cu perioada studenţiei artistului, şi terminând cu ultima perioadă de creaţie, dar şi un film cu pictorul în atelier.
„Aici este opera sa de o viaţă. Avem de a face cu o expoziţie testament, cu tablouri datate începând cu anii ’50 şi până prin 2002. Este un eveniment emoţionant, pentru că e ultima dată când toate lucrările acestea vor fi împreună, după expoziţie ele se vor întoarce la proprietarii lor”, explică Oliv Mircea, critic de artă.
Un om generos şi exuberant
Ion Nicodim s-a născut şi a copilărit la periferia oraşului Constanţa, într-o familie de oameni simpli, care
l-au adoptat, el fiind orfan de la doi ani. A avut parte de o copilărie asupra căreia şi-a pus amprenta mama sa, o femeie care nu ştia să citească, dar se remarca prin inteligenţă şi simţul echilibrului.
O im