Producătorul de sobe şi vase emailate VES Sighişoara va trimite în şomaj tehnic 337 de angajaţi. Măsura va fi luată strict pentru luna iulie şi vizează angajaţii din sectorul de producţie a produselor CALDI.
Societatea a precizat printr-un comunicat trimis Bursei de Valori Bucureşti că în urma acestei măsuri, activitatea de producţie a societăţii se reduce strict pentru luna iulie cu 50%, urmînd să funcţioneze doar sectorul de producţie a vaselor emailate şi asimilate.
Soarta celorlalţi angajaţi ai societăţii va fi stabilită la sfârşitul lunii iulie. „Menţionăm că la sfârşitul lunii iulie se vor stabili măsuri pentru luna august, care pot însemna reluarea integrală a activităţii sau intrarea în şomaj tehnic integral, în funcţie de condiţiile de piaţă de la data respectivă”, se arată în comunicatul emis bursei.
Consiliul de Administraţie al VES a aprobat acordarea de şomaj tehnic parţial pe o perioadă de maxim trei luni până la sfârşitul anului 2009.
Capitalul social al societăţii a fost majorat în anul 2008 de la 86.400.000 de acţiuni cât existau iniţial la 93.312.000 de acţiuni, cu o valoare nominala de 0,1 lei. Ultimul preţ de tranzacţionare pentru acţiuni a fost, marţi, de 0,0828 lei, în creştere cu 3,63% faţă de valoarea de referinţă.
Societatea are în prezent aproximativ 900 de angajaţi.