Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Amenzi de peste 325.000 lei aplicate de poliţiştii botoşăneni �n week-end

Publicat in Actualitatea botosaneana, miercuri 1 iulie 2009 ·

În vederea asigurării unui climat de siguranţă civică şi crearea cadrului operaţional necesar desfăşurării în condiţii de siguranţă a traficului rutier, în perioada 26-28.06.2009, zilnic, pe raza judeţul Botoşani au fost organizate ample acţiuni preventiv-reactive, la care au participat efective de poliţie rutieră, ordine publică, investigare a fraudelor, investigaţii criminale, poliţişti din cadrul D.P.I.R., precum şi specialişti din cadrul Gărzii Financiare şi Protecţiei Consumatorului. Pentru controlul şi supravegherea traficului rutier, în ziua de 26.06.2009, pe raza judeţului Botoşani, au acţionat şi efective de poliţie rutieră, cu autovehicule dotate cu aparatură radar, din cadrul I.P.J. Neamţ, Iaşi, Bacău şi Suceva.  Acţiunile organizate au avut ca principal obiectiv creşterea autorităţii Poliţiei şi asigurarea respectării legii, prin organizarea de acţiuni specifice punctuale, întărirea prezenţei echipelor de patrulare în mediile şi zonele de interes operativ, pentru prevenirea activităţilor infracţionale şi creşterea vizibilităţii elementului poliţienesc în zonele de risc criminogen.             De asemenea, acţiunile organizate au vizat prevenirea şi combaterea faptelor antisociale produse pe fondul consumului de alcool în interiorul şi în zona discotecilor organizate în judeţ, în special în zilele de week-end.             În perioada 26-28.06.2009 au fost desfăşurate activităţi specifice în 91 zone de acţiune, fiind organizate 267 controale.             Cu această ocazie au fost constatate 24 infracţiuni, fiind prinşi 16 infractori şi o persoană urmărită naţional.             Au fost avertizate 320 persoane predispuse la comiterea de fapte antisociale şi aplanate 51 stări conflictuale între persoane fizice.             Pentru prevenirea şi combaterea faptelor comerciale ilicite au fost controlate 165 baruri şi 87 societăţi comerciale.          

Articolul in Actualitatea botosaneana >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mehedinţi: Trafic blocat pe DN 6, la ieşire din Orşova, din cauza unui autotren răsturnat pe şosea după ce a lovit un parapet/ Combustibilul din autovehicul se scurge în Dunăre/ Au fost anunţate Garda de Mediu şi Apele Române

News.ro acum o ora
Traficul rutier este blocat pe DN 6 Caransebeş - Drobeta-Turnu Severin, la ieşire din Orşova, judeţul Mehedinţi, din cauza unui autotren care s-a răsturnat pe şosea după ce a lovit un parapet. Combustibilul din autovehiculul care blochează şoseaua s

FOTO+VIDEO Control al comisarilor ANPC în zona Nordis din Mamaia. Au fost aplicate mai multe amenzi

Ziua Constanta acum o ora
Comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Comandamentul litoral 2025, din dispoziția președintelui Cristian Popescu Piedone, au derulat, în data de 15 iulie 2025, o serie de controale în stațiunile de pe litoral și în zona NORD

Schimbări majore în asigurările de sănătate: cine mai beneficiază de servicii medicale fără plata CASS din 1 septembrie

Adevarul acum o ora
De la 1 septembrie 2025, doar anumite categorii de persoane vor mai beneficia de asigurare medicală fără plata contribuției la sănătate (CASS).

„România risca un curs la 6 lei euro și șomaj la 30-40%”. Avertismentul unui vicepremier

HotNews acum 2 ore
România risca să ajungă într-o situație de criză economică similară Greciei din 2010, cu un „curs la 6 lei” și „șomaj de 30%”, dacă guvernul nu ar fi adoptat rapid, până pe 8 iulie, pachetul de măsuri fiscale, a declarat vicepremierul Dragoș Anastas

US Open 2025: Aproape toate jucătoarele din top 100 WTA, pe tabloul principal la simplu. Cîrstea, Cristian şi Ruse direct pe tabloul principal, alte patru românce sunt rezerve

News.ro acum o ora
Numărul 1 mondial şi campioana en titre, Aryna Sabalenka, se află în fruntea listei participantelor pe tabloul principal de simplu feminin la US Open 2025, care a fost publicată marţi de organizatori. Pe listă sunt aproape toate jucătoarele din top

Pasajele Bucur - Obor şi Lujerului, precum şi Podul Băneasa intră în reparaţii capitale. Primarul Bucureştiului anunţă că cele trei obiective sunt clasificate în gradul V de risc seismic şi reprezintă un pericol real pentru siguranţa circulaţiei

News.ro acum 40 minute
Pasajele Bucur - Obor şi Lujerului, precum şi Podul Băneasa, din Bucureşti, vor intra în reparaţii capitale, a anunţat, miercuri, primarul general interimar Stelian Bujduveanu. Potrivit edilului, consolidarea acestor trei obiective este esenţială at

Alertă meteo! Județul Botoșani sub Cod Galben astăzi

Botosani News acum o ora
Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o atenționare tip cod galben de instabilitate atmosferică accentuată pentru județul Botoșani valabilă, miercuri, între orele 10: 00 – 22:00. În intervalul menționat vor fi perioade cu instabilitate atmo

Primul oraș din România care montează gard electric împotriva urșilor. Au fost deja instalați 800 de metri

Adevarul acum 2 ore
Locuitorii din Râșnov, județul Brașov, vor fi protejați de urșii care coboară la containere cu ajutorul unui gard electric. Primii 800 de metri de barieră au fost deja instalați.

Se umple pușculița! Ce sumă a intrat în conturile lui Gigi Becali, după ce FCSB s-a calificat în turul 2 preliminar din Liga Campionilor

Gazeta Sporturilor acum 44 minute
s-a calificat în turul al doilea preliminar din Liga Campionilor, deși a înregistrat un rezultat rușinos în manșa retur a confruntării cu andorranii de la , Campioana a scăpat „ca prin urechile” acului de o rușine istorică, după o evoluție slabă, da

Video Un ministru cubanez demisionează după ce a negat existența cerșetorilor. Cine caută prin gunoaie „participă ilegal la serviciul de reciclare”

Adevarul acum o ora
Declarațiile făcute de ministrul cubanez al Muncii au fost criticate de cetățeni, activiști și chiar de președinte. Criza economică din Cuba a agravat sărăcia, iar realitatea contrazice afirmațiile oficiale.

Vremea

București
acum

28°
mie.

20°/37°
joi

18°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/32°
Iasi
acum

25°
mie.

19°/29°
joi

17°/29°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
Constanta
acum

30°
mie.

21°/37°
joi

19°/25°
vin.

18°/25°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
mie.

17°/34°
joi

14°/23°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/26°
Timisoara
acum

24°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

17°/33°