Ştim deja că România este plină de experţi. Vedem frecvent cum puţini concetăţeni rezistă tentaţiei de a se pronunţa decisiv în faţa microfonului şi a camerei, indiferent de subiect.
Când vine însă vorba de economie, este preferabil să distingem între păreri şi fapte. Iar la capitolul fapte, avem parte în ultima vreme de câteva lucruri care merită mai multă atenţie decât li s-a acordat.
Un astfel de exemplu este mult-discutata „repornire a creditării”. Se perpetuează de mai mult timp în dezbateri publice ideea că economia îşi va reveni de îndată ce acel grup de bancheri răi din Occident dau drumul la robinetul creditării, urmând îndemnul mai multor politicieni şi primind încurajări adecvate din partea Băncii Naţionale, prin forma unor dobânzi mai mici.
Realitatea este însă că băncile degeaba dau drumul la credite dacă nu le solicită nimeni. Motoarele economiei funcţionează nu numai cu bani, dar şi cu un ingredient mai puţin palpabil - încredere. Jucătorii din servicii, industrie sau agricultură trebuie să aibă oarecare nădejde în oportunităţile pe care le oferă viitorul înainte de a contracta credite pentru investiţii în utilaje sau alte genuri de extindere a companiilor lor. Fără încredere în posibilitatea unui câştig şi în capacitatea de a rambursa credite, nici o companie nu împrumută bani, chiar dacă vreo bancă ar fi dispusă ofere credit în condiţii avantajoase.
Pe de altă parte însă, băncile din România au un motiv mult mai bun să nu acorde credite populaţiei. Au un muşteriu mai bun, şi care nu ridică multe pretenţii, în persoana statului român. Până la începutul lui iunie, Ministerul de Finanţe împrumutase de pe piaţa internă de capital echivalentul a vreo opt miliarde de euro, sau 5 procente din produsul intern brut. Este un nivel de patru ori mai mare decât pe toată durata anului 2008 şi cu mult peste progno
