Împleteşte diferite obiecte din papură cu o măiestrie pe care o poţi dobândi numai după ani buni de muncă. Marfa o vinde în străinătate, pentru că la noi piaţa e mai slabă. Tonciu. O distanţă de aproximativ 30 de kilometri pe care o parcurgi în aproximativ o jumătate de oră cu maşina. Un neam straniu, care altădată a fost format din saşi şi maghiari. Acum, aproape 200 de oameni de etnie preponderent maghiară mai trăiesc în Tonciu. Duc un trai simplu, aproape ancestral. Pe lângă munca câmpului şi cultivarea viţei de vie, oamenii de aici mai ştiu să „împletească”. Un cunoscător îndeaproape al tradiţiilor este şi Ioan Ferenczi.
„ Nici bătrânii nu ştiu când a început tradiţia asta”
Familia Ferenczi este una dintre familiile din Tonciu care adună împletiturile de la oamenii din sat şi le comercializează în Ungaria. Prins în treburile gospodăreşti, Ioan Ferenczi se opreşte câteva clipe din lucru şi începe să ne povestească despre materia primă, papura. „Înainte să te apuci de împletit, ai nevoie de materialul brut. Vedeţi dumneavoastră, treaba asta cu papura nu se poate povesti în cuvinte. Trebuie să veniţi acolo. Să vedeţi cum stă treaba. Personal, am fost după papură şi în Deltă, şi în Insula Mare a Brăilei, în Tulcea. Anul trecut am fost la Turda. Am adus papură şi de la Ţaga, de la Sucutard. E foarte greu. Ne băgăm în apă până la subsuoară, tăiem papura cu secera, o legăm, apoi o scoatem la mal, o întindem şi o uscăm. Acum o transportăm cu maşinile acasă. Înainte, o aduceam cu carul cu boi sau cu remorci. Acasă, o uscăm şi ne apucăm de treabă. Ştiu şi eu să împletesc, nu aşa de frumos ca şi soţia, dar ştiu”, ne precizează bărbatul.
Ioa Ferenczi ne mărturiseşte că nu e greu deloc să împleteşti. Nu e niciun secret. Ai nevoie de fineţea şi simţul degetelor, trebuie să simţi papura. Alţii lucrează bine încă de la început, alţii învaţă p