Rămaşi fără resurse financiare, roş-albii vor lua peste 50.000 de euro de pe urma penalizării jucătorilor care nu s-au prezentat la reunire. Vranjkovici, N’Doye şi Ze Kalanga vor plăti câte 2.500 de euro pentru fiecare zi de întârziere. Până acum, ei au de achitat peste 15.000 de euro fiecare. Mai citeşte şi:
100 de fani dinamovişti au protestat în faţa stadionului
FOTBAL: Dănciulescu, desemnat de suporteri cel mai bun jucător dinamovist
Şi totuşi Dinamo este în Liga Campionilor!
Criza economică a lovit din plin în „Ştefan cel Mare“ şi efectele nu au întârziat să apară: acţionarii se retrag pe bandă rulantă, iar sponsorii dispar unul câte unul.
În tot acest haos, conducătorii au găsit o metodă interesantă de a rotunji bugetul echipei. Astfel, fotbaliştii care n-au fost prezenţi la reunirea de vinerea trecută vor suporta o penalizare de 2.500 de euro pentru fiecare zi de întârziere.
Miranda şi Zie Diabate au sosit abia luni, dar au fost iertaţi după ce au explicat, prin argumente solide, de ce n-au putut ajunge mai devreme în România.
În schimb, Vranjkovici, N’Doye şi Ze Kalanga nu au venit nici până acum şi vor suporta consecinţele. Sârbul şi-a închis telefoanele şi nici măcar impresarul său nu-l poate contacta!
Oficial, N’Doye a anunţat că nu mai are viză valabilă pentru România şi trebuie să rezolve problema actelor, însă, în realitate, senegalezul nu mai vrea să vină la Dinamo. De ce? Pentru că nu şi-a mai încasat salariul de trei luni şi, în plus, Rednic, antrenorul său preferat, a fost dat afară. În fine, decizia lui Ze Kalanga de a nu se prezenta la echipă nu mai miră pe nimeni, el fiind „campionul“ absenţelor. De când a fost transferat de Dinamo în 2006, mijlocaşul nu s-a prezentat la niciuna dintre reunirile lotului!
ZE KALANGA: „Vin