La banca centrala, in „camara" - contul poarta denumirea exacta de „rezerve internationale" -, in afara valutei (26,2 miliarde de euro la 31 mai 2009) mai exista si o importanta cantitate de aur: 103,7 tone. Valoarea acestui tezaur se schimba continuu, urmand cresterea sau scaderea pretului international de pe piata aurului. Daca la 31 decembrie 2008, aurul din „camara" BNR valora 2 miliarde de euro, valoarea aurului a crescut la 2,3 miliarde in mai. Aceasta componenta a rezervei e un factor de credibilitate. Si o parte a averii tarii.
Adevarul este ca noi, romanii, inca din cele mai vechi timpuri, am pus semnul egal intre aur si bogatie. Iar statul, de-a lungul vremurilor, a acordat o atentie aparte acestei bogatii. Inainte de Primul Razboi Mondial, in imprejurari dramatice, statul nostru si-a asumat monopolul aurului. Pentru a nu-l mai ceda timp de 86 de ani. Pana in 2000. Caci abia in anul 2000 Romania a trecut la liberalizarea metalului galben. Alte tari, insa, care au monopolizat si ele aurul in 1914, l-au liberalizat cu mult timp in urma. De altfel, inca din preajma marelui macel din 1914-1918, aurul incepuse sa-si piarda stralucirea de altadata. Etalonului aur clasic, ca masura a valorii banilor, i se pregatea iesirea din istorie.
Lovitura de gratie o primise in secolul al XIX-lea. Veacul in care se intrupasera atatea mari biruinte ale umanitatii a marcat o stingere treptata a febrei aurului. Lumea financiara a optat pentru un soi de balans intre aur si argint: bimetalismul. Sistem adoptat si de Romania, la zece ani dupa Unirea din 1859.
Atunci insa, in secolul al XIX-lea, bimetalismul a incercat sa puna in circulatie, pentru fiecare tara in acelasi timp, atat o moneda ieftina, de argint, cat si una scumpa, de aur. Ca sa rezolve obsedanta dilema: bani ieftini sau bani scumpi? Din acelasi motiv, Romania, in momentul in care si-a lansat leul,
