Intreg articolul, aici!
Un pasaj:
Personal, nu sînt deloc îngrozit de respectiva prognoză. În fond, presa modernă se reazămă pe tandemul economic public-publicitate. Dacă publicul se autosatisface cu fast-food subcultural, nu mai putem salva nimic din vechea ordine a cotidianului burghez, citit dimineaţa, cu cafea şi corn, sau seara, cu trabuc şi coniac. Iar dacă publicitatea urmează publicul, nu-i putem reproşa nimic, de vreme ce orice business se orientează, pe toate căile, spre „client“. Cînd anticipezi decesul unor monştri sacri – The New York Times, Le Figaro, Frankfurter Algemeine Zeitung sau Corriere della Sera – ai motive de tristeţe: se îngroapă odată cu ele un secol-două de istorie euro-americană, cu tot cu bătăliile, evoluţiile, dramele şi succesele aferente. În schimb, dispariţia celor mai multe ziare româneşti ar fi o binefacere democratică, o soluţie de asanare a unei mlaştini „civice“ tot mai fetide. Din păcate, se va schimba doar suportul minciunilor, al manipularilor şi articolelor după ureche, croite din cut & paste. Borhotul mediatic îşi va păstra toxicitatea, pierzînd în schimb autoritatea ziarului clasic. Argumentul lui Trahanache, Farfuridi and Friends („aşa e domnule, am citit eu la gazetă“) se va dizolva în vacarmul egalitar, anarhist, cacofonic şi obiectiv înjositor al netului, unde blogosfera, blenoragia cerebrală şi blegeala revoltei în eprubetă rimează tot mai redundant. În locul „adevărului“ (deghizat consensual prin ipocrizia capitaliştilor sau a guvernelor), vom recepţiona, pîna la vomă, spasmodicul iureş al părerilor „personale“, care se anihilează reciproc. Dispariţia lentă a ziaristului profesionist e numai unul dintre simptomele decadenţei modelului occidental, prezentată, nefericit, ca triumf al democraţiei.
P.S. Dan – foarte bun!
Intreg articolul, aici!
Un pasaj:
Personal, nu sînt deloc îngrozit
