Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Turnu Severin: Nicoleta – Claudia Troancă, adolescenta care trăieşte pentru pictură

Publicat in Adevarul, miercuri 1 iulie 2009 ·

Nicoleta şi-a descoperit încă de mică pasiunea pentru frumos. Zecile de premii accumulate de-a lungul anilor au reuşi să facă dovada talentului tinerei artiste. Povestea Nicoletei prinde contur încă de la vârsta de 4 ani, când începe pentru prima dată să prindă gustul pentru desen, etalându-şi de multe ori creaţia chiar şi pe pereţii casei, spre disperarea parinţilor. ,,Am început să „mâzgălesc” tot felul de obiecte care îmi invadau imaginaţia sub îndrumarea mamei mele care mă încuraja pentru această activitate, iar eu şi sora mea aflate în faţa colilor albe de desen şi a creioanelor colorate, încercam să ne dezvoltăm  curiozitatea şi imaginaţia” îşi aminteşte tânăra artistă.

Primii paşi spre artă

Eleva consideră că talentul ei este o moştenire de familie. ,,Bunica mea era cunoscută pentru potrivirea culorilor la ţesutul diferitelor obiecte, iar unchiului meu îi plăcea să creioneze diferite portrete. Mama avea un talent deosebit, de multe ori petrecea timpul împreună cu mine si cu sora mea desenând diferite personaje din basmele pe care ni le citea, iar tata  întocmea cu mare talent diverse schiţe, hărţi, planuri specifice locului de muncă” spune artista.

Prima expoziţie a elevei a fost în decembrie 2002, la Şcoala generală cu clasele I-VIII, Crivina, urmând ca doi ani mai târziu, susţinută de părinţi, Nicoleta să devina elevă a Liceului de Artă din Turnu Severin. „Nemaifiind locuri la secţia de arte plastice am terminat cursurile clasei a VI-a la secţia de muzică, până am fost remarcată de domnul Cora, care m-a sfătuit să mă transfer la arte plastice, lucru care l-am şi făcut începând cu clasa a VII-a” povesteşte tânăra.

Zeci de premii

Printre cele mai importante premii, Nico îşi aminteşte cu bucurie de primul ei concurs, la vârsta de 13 ani, organizat la Casa Tineretului, unde a obţinut l

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 3 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Zelenski: Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone în atacul nocturn

Mediafax acum 39 minute
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski declară că Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone într-un atac lansat în noaptea de vineri spre sâmbătă, potrivit Reuters. Atacul a afectat infrastructura critică din Sumî, unde mai multe mii de

Trump a semnat legea privind criptomonedele stablecoin, marcând un pas major spre adoptarea acestora în economia reală

G4Media acum 42 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele SUA, Donald Trump, a semnat vineri o lege care stabileşte un cadru de reglementare pentru criptomonedele stabile, cunoscute sub numele de stablecoin, deschizând calea pentru ca aceste ac

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum o ora
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Fostul preşedinte al Coreei de Sud, Yoon Suk Yeol, inculpat din nou în ancheta privind legea marţială

News.ro acum o ora
Fostul preşedinte sud-coreean Yoon Suk Yeol, aflat în detenţie, a fost inculpat sâmbătă pentru noi acuzaţii, în contextul în care un procuror special continuă ancheta privind scurta sa declaraţie de instituire a legii marţiale, din decembrie, transm

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum 3 ore
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

Fost ministru al Justiției din Republica Moldova, extrădat în Franța. Acuzat că a șters notificări Interpol pentru fugari

Ziua Constanta acum 2 ore
Fostul ministru al justiției din Republica Moldova, Vitalie Pîrlog, suspectat că a șters notificări roșii ale Interpol pentru ca fugari dați în urmărire să poată scăpa de justiție, a fost extrădat și pus sub acuzare vineri în Franța. Fostul ministru

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 2 ore
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

Hakim Abdallah a semnat în Superliga, a doua zi după despărțirea de Dinamo

Gazeta Sporturilor acum o ora
Hakim Abdallah (27 de ani) a ajuns vineri în Arad, după . Acesta a semnat cu UTA, care căuta un atacant în această perioadă de transferuri.

Vremea

București
acum

26°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

26°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

15°/26°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

24°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°