Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lupu: preşedintele R. Moldova ar trebui să fie ales în mod direct

Publicat in Adevarul, miercuri 1 iulie 2009 ·

Marian Lupu, fostul preşedinte al Parlamentului moldovean şi actualul lider al formaţiunii de opoziţie Partidul Democrat, susţine revizuirea Constituţiei pentru ca preşedintele ţării să nu mai fie ales de Parlament, ci în mod direct. " Noi considerăm că reforma constituţională care s-a produs în anul 2000 a fost o greşeală, ceea ce presupune că vom insista să revenim la alegerile directe a şefului statului, în mod direct de către popor, să nu mai avem situaţii de blocaj politic, de criză politică ", aşa cum s-a întâmplat anul acesta, a declarat Lupu într-un interviu acordat RFI şi preluat de RADOR.

Parlamentul format în urma alegerilor legislative din 5 aprilie a eşuat de două ori să aleagă un preşedinte al ţării. Comuniştii aveau 59 de voturi, iar pentru desemnarea preşedintelui era nevoie, potrivit Constituţiei, de 60 de voturi. Opoziţia s-a menţinut fermă în refuzul de a vota un comunist, iar blocajul a dus la dizolvarea Parlamentului şi convocarea de alegeri anticipate în 29 iulie.

Lupu, care a făcut parte din Partidul Comuniştilor până în urmă cu câteva săptămâni, şi-a exprimat speranţa că alegerile anticipate din 29 iulie vor aduce o adevărată schimbare şi a repetat că partidul său nu va vota un comunist pentru funcţia de şef al statului.

Lupu susţine renunţarea la vizele pentru cetăţenii români

Marian Lupu a mai declarat că susţine renunţarea la vizele pentru cetăţenii români.

" Una din poziţiile Partidului Democrat (...) este să anulăm regimul de vize pentru cetăţenii României, pentru intrarea în Republica Moldova ", a declarat fostul comunist, trecut în opoziţie.

El a criticat declaraţiile preşedintelui Vladimir Voronin, potrivit cărora Chişinăul va menţine vizele pentru români până când UE va facilita acordarea vizelor pentru moldoveni, şi a subliniat că Republica Mold

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gigi Becali jubilează după decizia CCR: „Trebuie să știe toată lumea averea mea și banii mei din cont?”

HotNews acum 2 ore
Deputatul neafiliat George Becali s-a arătat joi seară de acord cu decizia Curții Constituționale a României (CCR) privind publicarea declarațiilor de avere și de interese, afirmând că aceasta reprezintă „o revenire la normalitate”. „Trebuie să știe

Tânăr amendat şi încătuşat, în urma unui conflict cu concubina sa, la Timişoara

News.ro acum 3 ore
Un tânăr a fost amendat pentru trei infracţiuni, cu suma totală de 2.000 de lei, după ce a început un scandal cu concubina sa, în Timişoara. Bărbatul a fost încătuşat şi ridicat de poliţişti. ”Poliţişti din cadrul Secţiei 2 Urbane Timişoara au fost

Gigi Becali a anunțat transferul lui Denis Alibec la FCSB

Ziua Constanta acum 4 ore
Gigi Becali, finanțatorul FCSB, a anunțat că s-a înțeles cu atacantul Denis Alibec (34 de ani), pentru un transfer la FCSB. Om de bază la Farul Constanța și în sezonul trecut, când a fost golgeterul echipei de pe litoral, cu 10 goluri, dar având și

UPDATE - Gimnastică: Performanţă mare reuşită de Ana Bărbosu la Europenele de la Leipzig - bronz la individual compus. Revenire impresionantă la ultima rotaţie. Este prima clasare pentru România pe podiumul continental în această probă după 12 ani

News.ro acum 8 ore
Gimnasta Ana Bărbosu a câştigat, joi, medalia de bronz la individual compus la Campionatul European de la Leipzig. Denisa Golgotă a încheiat concursul pe locul 7. Pentru România este prima clasare pe podiumul continental la individual compus după 12

Franța interzice fumatul pe plaje, în parcuri și în apropierea școlilor

HotNews acum 5 ore
Guvernul francez a anunțat joi că interzice începând de la 1 iulie fumatul în locurile publice în aer liber unde pot fi prezenți copii, cum ar fi plajele, parcurile, zonele din jurul școlilor, adăposturile stațiilor de autobuz și instalațiile sporti

UPDATE - O curte de apel restabileşte temporar tarifele lui Trump, după ce acestea fuseseră declarate neconstituţionale cu o zi înainte

News.ro acum 3 ore
O curte federală de apel a restabilit joi temporar cele mai drastice tarife impuse de Donald Trump, la o zi după ce un tribunal comercial a decis că preşedintele şi-a depăşit autoritatea atunci când a impus taxele vamale şi a ordonat blocarea imedia

Israelul a acceptat noua propunere de armistițiu în Gaza. Reacția Hamas

Libertatea acum 4 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu le-a spus familiilor ostaticilor aflați în mâinile mișcării islamiste palestiniene Hamas că Guvernul său a acceptat o nouă propunere de încetare a focului prezentată de emisarul special al preşedintelui america

ANI, avertisment dur despre decizia CCR: Anulează caracterul public al declarațiilor de avere și poate încălca toate angajamentele asumate de România la nivel internațional în ultimii 20 de ani

HotNews acum 8 ore
Agenția Națională de Integritatea consideră că decizia Curţii Constiţionale (CCR) de joi, prin care este declarată neconstituționalitatea unor articole din legea ANI „anulează caracterul public al declarațiilor de avere și de interese” și „poate înc

Gândul prezintă Best of Marius Tucă Show – vineri, 30 mai, de la ora 20.00

Cancan acum 5 ore
Nu ratați o ediție explozivă din Best of Marius Tucă Show, unde analiștii Valentin Stan, Dan Dungaciu și HD Hartmann disecă cele mai fierbinți evenimente interne și internaționale ale săptămânii, iar jurnalistul Ion Cristoiu analizează conferințele

SIE demontează acuzațiile AUR: Șeful serviciului francez de informații externe nu a vizitat România înainte de alegeri

Adevarul acum 8 ore
Serviciul de Informații Externe a reacționat la acuzațiile AUR, care a solicitat, pe 23 mai, să se verifice de către comisiile de control ale SRI şi SIE motivul vizitei şefului serviciilor externe din Franţa în România. SIE a precizat că Nicolas Ler

Vremea

București
acum

17°
vin.

14°/18°
sâm.

13°/22°
dum.

14°/26°
lun.

18°/27°
Iasi
acum

14°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

13°/25°
lun.

16°/26°
Constanta
acum

15°
vin.

15°/22°
sâm.

13°/20°
dum.

15°/21°
lun.

16°/22°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

10°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/24°
lun.

15°/26°
Timisoara
acum

12°
vin.

12°/23°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/26°
lun.

16°/28°