Abordând tema din perspectiva istoriei, avem modelul Titulescu. Apropiatul său, Ion Negreanu, mult mai tânăr atunci, îşi aminteşte: "De la intrarea sa în arena vieţii noastre publice, a dominat evenimentele şi şi-a impus personalitatea, fiind o admirabilă sinteză. Era elegant la tribună, de o eleganţă vestimentară sobră şi aleasă. Cei care l-au cunoscut de aproape mărturiseau că Titulescu ura şi dispreţuia intriga şi meschinăria, era întotdeauna franc şi deschis, în convorbiri era viu, dinamic, şi impunea prin varietatea şi întinderea cunoştinţelor sale. Contemporanii l-au numit " regele elocinţei parlamentare". În vremea lui Ceauşescu, " arta oratoriei" se rezuma la cuvântări gata făcute şi care respectau o anumită grilă. În sesiunile MAN, ori vorbea un ţăran din Cotârgaci, ori un academician, şablonul era acelaşi. Adevăraţii oameni politici ai acestui timp încercau o evadare din tipic pe la reuniunile internaţionale. Curajul lor care viza, de altfel, interesele României, era taxat şi urma rapid o rotire. Să ne amintim doar de Ştefan Andrei sau de Corneliu Bogdan. După Revoluţie ne gândeam să apară din nou oratorii autentici. Unii se poticnesc în timpul expunerilor, alţii stâlcesc bine cuvintele în timp ce alţii nu se pot exprima fără a avea cuvântul scris în faţă. Dominaţi de afecţiune forţată sau gesturi artificiale, intervenţiile politicienilor actuali nu ţin cont de cele două etape cheie în pregătirea unui exordiu: captatio benevolentiae şi naratio facti. Şi asta fiindcă nu se pregătesc, nu apelează la surse de informare, nu au cultura necesară abordării problemelor de moment. Reprezentanţii noştri, ai botoşănenilor, când ajung la tribuna Parlamentului sunt de-a dreptul catastrofali. Nu ştim ce fel de oratorie se face în Consiliul Judeţean sau în cel Municipal însă un sondaj printre botoşăneni atestă ideea că omul de rând vrea să-i audă vorbind şi să le cit