Angajaţii de la închisori au intrat ieri în grevă japoneză, fiind nemulţumiţi de salarii şi de condiţiile de muncă. Gardienii vor să picheteze Ministerul Justiţiei, la 15 iulie, iar la finalul lunii ar putea declanşa greva generală. Peste 800 de angajaţi de la cele trei penitenciare din Craiova afiliaţi la Sindicatul Naţional al Lucrătorilor din Penitenciare şi la Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor au purtat, ieri, banderole albe. Ei sunt nemulţumiţi de salarii şi de condiţiile de muncă. „Aceste probleme vor duce la un blocaj în sistem“, a declarat Ştefan Teoroc, preşedintele SNLP.
Cei 200 de membri ai Sindicatului Solidaritatea din cadrul Penitenciarului Târgu Jiu acuză faptul că închisoarea are datorii de 450.000 de lei la utilităţi, salariile sunt plătite cu întârziere, iar condiţiile de muncă sunt degradante şi umilitoare. „Din lipsa banilor, ne facem echipamentul singuri.
Nu tot personalul are unde să se schimbe şi nici nu avem unde să luăm masa“, a declarat Florin Şchiopu, preşedintele Sindicatului Solidaritatea 2004. Sindicaliştii susţin că mulţi agenţi mor din cauza stresului şi a condiţiilor de lucru. „Este foarte obositor, lucrăm 200 de ore pe lună, stăm în picioare toată ziua. Am avut cinci agenţi care s-au pensionat şi trei dintre ei nu au apucat să mănânce un leu din pensie“, a mai spus Şchiopu.
Dotări vechi de 50 de ani
Sindicaliştii Penitenciarului Severin sunt nemulţumiţi de faptul că dotările sunt vechi de peste 50 de ani, bolile profesionale sunt ignorate de autorităţi, iar orele suplimentare şi primele de vacanţă nu mai sunt plătite. „Un singur agent are, la ora actuală, în pază în jur de 150 de persoane private de libertate şi este nevoie de noi angajări în sistem”, a declarat Adrian Prundeanu, lider de sindicat.
Criză de personalll @N_P