* cel puţin aşa consideră preşedintele CJ, Gheorghe Bunea Stancu
În cursul acestei luni, scriitorul brăilean Fănuş Neagu a făcut o cerere către Consiliul Judeţean prin care doreşte reabilitarea casei părinteşti. Preşedintele CJ consideră nu numai că suma cerută este mult prea mare pentru o casă la Gradiştea, dar şi că aspectul casei trebuie păstrat, nu adus la standardele lui 2009. "Când este vorba de finanţări, trebuie să existe ceva care să mă convingă că merită. În schimb, casa părintească trebuie reabilitată aşa cum arăta ea înainte, când s-a născut Fănuş Neagu, nu modernizată pentru 2009. De aceea, suma de 3 miliarde jumate mi se pare exagerată. Şi nu e vorba numai de costuri, ci şi de faptul că trebuie păstrată vechea faţadă", a precizat Gheorghe Bunea Stancu. * cel puţin aşa consideră preşedintele CJ, Gheorghe Bunea Stancu
În cursul acestei luni, scriitorul brăilean Fănuş Neagu a făcut o cerere către Consiliul Judeţean prin care doreşte reabilitarea casei părinteşti. Preşedintele CJ consideră nu numai că suma cerută este mult prea mare pentru o casă la Gradiştea, dar şi că aspectul casei trebuie păstrat, nu adus la standardele lui 2009. "Când este vorba de finanţări, trebuie să existe ceva care să mă convingă că merită. În schimb, casa părintească trebuie reabilitată aşa cum arăta ea înainte, când s-a născut Fănuş Neagu, nu modernizată pentru 2009. De aceea, suma de 3 miliarde jumate mi se pare exagerată. Şi nu e vorba numai de costuri, ci şi de faptul că trebuie păstrată vechea faţadă", a precizat Gheorghe Bunea Stancu.