Considerată ultima adevărată divă a secolului al XIX-lea pe plan internaţional şi prima divă a României, Elena Teodorini s-a născut în 1857, la Craiova, într-o familie care a dat scenei mai multe nume importante, printre care şi actriţa Aristizza Romanescu. Despre celebra soprană şi despre familia ei găsim cuvinte elogioase în volumul „Din amintirile mele“ al Docto-
rului Severeanu, care reface, într-o oarecare măsură şi atmosfera artistică a Craiovei de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul celui următor.
Elena a început studiile de muzică la şase ani. A studiat la secţiile de canto şi pian ale Conservatorului din Milano, la numai 14 ani. Şase ani mai târziu, era aplaudată timp de 15 minute la Scala din Milano. A fost prima româncă acceptată la celebrul teatru liric italian şi, se pare, cea mai tânără solistă a lui din toate timpurile.
A devenit răsfăţata Operelor din Italia, Franţa, Spania, Portugalia, Rusia, Austria, America Latină. Marile dicţionare de muzică i-au consacrat articole elogioase. În Dicţionarul de operă realizat de Harold Rosenthal şi John Warack, apărut în 1986 la Editura Fayard, citim: „Este ultima cântăreaţă a secolului XIX care, înzestrată cu o voce autentică de mezzosoprană, a cântat cu aceleaşi şanse de reuşită şi în roluri a căror ţesătură corespundea registraţiei de falcone sau de soprană.“
A fost elogiată de personalităţi ca Verdi, Masenet, Arigo Boityo, Caruso, Sarah Bernhardt. Ziarul parizian „Comoedia“ scria în 1908: „Vocea ei suplă, de mare întindere îi permitea să abordeze genurile cele mai diferite, trecând cu o remarcabilă uşurinţă de la Rosina din «Bărbierul» la Rigoletto, a cărui execuţie, presărată de dificultăţi ţine mai curând de domeniul unei soprane de coloratură, la interpretarea largă şi tragică din Norma, Mephistopheles sau Navarraise (...).“
Din 1903,
