Sălile de jocuri de noroc şi cazinourile din Rusia vor fi închise, începînd din 1 iulie, excepţie făcînd numai cele care funcţionează în patru regiuni ale ţării îndepărtate de oraşele mari. În aceste condiţii, mai multe zeci de mii de persoane vor rămîne fără locuri de muncă, în special la Moscova, unde există în prezent 524 de cazinouri şi săli de jocuri şi la Sankt-Petersburg, unde funcţionează 109. Aşadar, cei pasionaţi de jocurile de noroc vor fi nevoiţi să meargă într-unul dintre cele patru ”Las Vegas-uri” ruseşti, toate situate la distanţe de cel puţin 1.000 de kilometri de Moscova: la Kaliningrad (vestul ţării), în oraşul Azov din provincia Rostov (sud), în regiunea Altai din Siberia şi la Vladivostok (Extremul Orient). Totuşi, reprezentanţii industriei jocurilor de noroc avertizează că aceste zone nu sînt pregătite deocamdată să găzduiască singurele cazinouri şi săli de joc din ţară. Aceasta a fost, parţial, ideea lui Vladimir Putin, care, în timpul preşedinţiei sale, a sugerat adoptarea unei legi care să permită funcţionarea acestei industrii numai în patru regiuni. În 2006, proiectul a fost adoptat de Duma de Stat, Camera Inferioară a Parlamentului rus. ”Jocurile de noroc sînt la fel ca dependenţa populaţiei de alcool, care provoacă un prejudiciu moral şi material”, a declarat, la acel moment, Putin. Actorii importanţi ai industriei jocurilor de noroc au încercat fără succes să amîne data intrării în vigoare a măsurii, asupra căreia a insistat, însă, preşedintele Dmitri Medvedev. Astfel, sălile de jocuri şi cazinourile trebuie fie să se închidă, fie să îşi schimbe domeniul de activitate. De exemplu, un cazinou de pe strada Arbat s-a transformat recent în restaurant, în timp ce cazinoul Arbat şi-a închis porţile, luni, spre nemulţumirea personalului. Angajaţii din cazinouri, mai bine plătiţi decît cei din alte sectoare, şi-au permis să facă econo