"Ce fuse asa de comic?", zice amicul cu care ma intalnesc la zece seara in fata Teatrului National. "Am fost la un spectacol", zic eu. "O comedie misto?", intreaba el. "Nu, la un spectacol de dans", zic. "Adica cum, la dans se poate rade?", intreaba amicul nedumerit.
Vazusem, la vreo doi ani de la premiera, piesa de licenta a Madalinei Dan, "Dedublarea". Spectacolul, preluat de Centrul National al Dansului Bucuresti (CNDB), pune in discutie tocmai coregrafia si metodele ei. "Mi-am permis sa abordez anumite problematici tabu ale dansului contemporan cu detasare si ironie, am incercat sa vorbesc despre acestea in interiorul discursului coregrafic, plasandu-ma lucid in mijlocul citatului, al cliseelor si conventiilor, transformand contraexemplul in material de lucru si sursa de inspiratie", sustine coregrafa in prezentarea spectacolului.
In "Dedublarea" patru animalute tin fiecare cate o lectie de dans. Fiecare parodiaza un discurs, o metoda pedagogica. Ariciul, corbul, lupul si oaia vorbesc (prin cuvinte si gesturi) despre miscare, despre tinuta performerului, despre spatiu, despre concept, despre reguli etc. Scoase din context, fraze, indicatii, teorii, care intr-o sala de studiu ar fi foarte normale, devin comice. Madalina Dan evidentiaza schemele in care, potrivit unora, ar trebui sa se incadreze arta dansului. Iar in exercitiul sau ironic asupra regulilor, artista ajunge sa se foloseasca in discursul coregrafic tocmai de acestea.
"Dedublarea" poate fi un spectacol de incercat pentru cei care n-au fost niciodata la un spectacol de dans contemporan, dar si pentru cei care spun dupa reprezentatie "n-am inteles nimic". E o piesa simpla si clara si pentru cei fara pregatire in domeniu si poate fi ceva mai mult pentru "specialisti". Ar fi de recomandat si acelora pentru care ideea de dans se rezuma la "niste oameni m
