Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Mureş:Primul curs de gardă de corp din România

Publicat in Adevarul, joi 2 iulie 2009 ·

Pădurea din Livezeni va fi tabăra primului Curs Intensiv de Gardă de Corp. Cursanţii vor învăţa cum să însoţească VIP-urile, cum să folosească armele din dotare şi cum să se apere.

Primul Curs Intensiv de Gardă de Corp din România începe astăzi în pădurea din Livezeni, o localitate de lângă Târgu-Mureş.

Cursul este organizat de societatea Praetorian Guard SRL, în colaborare cu International Bodyguard and Security Service Association (I.B.S.S.A.) şi de desfăşoară pe parcursul a patru zile în tabăra de intrucţie din Livezeni.

"Este vorba despre o tabără în mijlocul pădurii, la nişte căbănuţe. Cursanţii vor fi cazaţi trei nopţi, vor primi masă de trei ori pe zi şi echipament de protecţie. Cursurile se desfăşoară de dimineaţa până seara, între 8.00 şi 9.30, singurele pauze fiind cele în care se serveşte masa", a precizat Nagz Istvan, organizatorul cursului.

Instructori din străinătate

Toţi cei care s-au înscris la acest curs cursuri vor avea ocazia să se pregătească cu instructori renumiţi ai I..B.S.S.A veniţi din Ungaria.

"Instructorii din Ungaria şi cei din Israel sunt cei mai renumiţi când vine vorba de pregătirea gărzilor de corp”, a mai precizat organizatorul. Cursanţii au şansa să se califice într-un domeniul nou pe piaţa forţei de muncă româneşti.

„Această meserie este una de viitor pentru că în România, până la această oră nu există personal calificat în această meserie, iar firmele licenţiate pe gardă de corp nu au un om special pregătit în domeniu", a precizat organizatorul.

Cursurile se axează pe gardarea şi însoţirea unui VIP, legislaţie, cunoaşterea şi folosirea corectă a armelor din dotare (pistol 9mm), tehnici specifice de autoapărare-contracarare şi pregătire fizică. Pe lângă aceste cursuri specifice meseriei, cei înscrişi vor avea posibilitatea să urmeze un curs de acor

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Peste 1500 de blocuri rămân fără apă caldă în Capitala aflată zilele acestea sub cod roșu de caniculă

HotNews acum 2 ore
Sute de blocuri din patru sectoare ale Capitalei, nu vor avea apă caldă în următoarele zile din cauza unor lucrări la sistemul de termoficare, în contextul în care meteorologii au anunțat cod roșu de caniculă în București, până miercuri. Termoenerge

„Executat” de Rădoi de la Craiova, Andrei Ivan a reacționat pe Internet: „Cu durere, nu pentru că așa mi-am dorit”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Veste-șoc în Superliga! în cursul zilei de luni. Atacantul a publicat un mesaj pe rețelele de socializare la câteva minute după anunțul clubului. Ivan Nu știu ce-mi rezervă viitorul, dar știu un lucru: indiferent unde voi merge, voi purta cu mine, m

Alertă în România după ce avioane ucrainene au intrat în spațiul nostru aerian. Aeronave de luptă F-16 și Eurofighter, ridicate de la sol. Anunțul MApN

HotNews acum 3 ore
Avioane ucrainene au fost detectate, în noaptea de duminică spre luni, în spațiul aerian al României, după un atac al rușiilor cu rachete și drone asupra unităților militare din Ucraina, a anunțat Ministerul Apărării Naționale, care a precizat că ae

Ministrul Mediului: Romsilva nu are un consiliu de administrație funcţional pentru că mandatele membrilor au fost prelungite de atâtea ori încât nu se mai pot prelungi/ Mandatul directorului general putea fi prelungit doar de către un CA

G4Media acum 22 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a afirmat că Romsilva nu are un Consiliu de Administraţie funcţional pentru că mandatele membrilor au fost prelungite de prea multe ori şi acest lucru nu se mai po

Amenzi de 1,8 milioane de lei după controale la gropile de gunoi din țară: unde sunt cele mai mari bombe ecologice

Adevarul acum 37 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a afirmat că, în urma controalelor făcute la gropile de gunoi, reprezentanţii Gărzii Naţionale de Mediu au dat amenzi în valoare de 1,8 milioane de lei.

Șase dosare penale și zeci de amenzi, după protestul cu îmbrânceli între manifestanți și forțele de ordine din Piața Victoriei

HotNews acum 3 ore
Jandarmii și polițiștii au întocmit 6 dosare penale, pentru ultraj, distrugere, instigare publică, împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice și port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, după protestul de duminică, din

Cod roșu de caniculă în șase județe și București. Temperaturi de 41 de grade prognozate de meteorologi

HotNews acum 3 ore
ANM a emis mai multe avertizări de căldură extremă valabile pentru luni și marți. Până spre sfârșitul săptămânii valul de căldură, canicula și disconfortul termic vor persista în vestul, sudul și parțial centrul țării, au anunțat meteorologii. Canic

PSD amenință din nou cu ieșirea de la guvernare. Paul Stănescu: „Reformele nu se fac cu teroare administrativă”

Adevarul acum 3 ore
Paul Stănescu subliniază că PSD nu poate accepta ca partenerii de coaliţie, USR şi PNL, sǎ atace continuu partidul, dar sǎ aibǎ votul de susţinere al social-democraţilor când e vorba de asumarea răspunderii. Secretarul general al PSD critică dur noi

Electric Castle 2025 s-a încheiat. Începe pregătirea pentru Electric Castle 2026

HotNews acum o ora
A 11-a ediție a Electric Castle s-a încheiat după 5 zile memorabile care au transformat domeniul Banffy într-un spațiu al muzicii bune și distracției. Cu 289.000 de participanți din 15 țări, ediția din acest an marchează un pas important în istoria

Paul Stănescu - „PSD trebuie să decidă urgent dacă mai rămâne la guvernare”. Se impune ședință de urgență în coaliție

Ziua Constanta acum 2 ore
Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a declarat astăzi, 21 iulie 2025, că se impune de urgență o ședință a coaliției pentru a discuta măsurile economice care, în opinia sa, afectează nejustificat administrațiile locale, investițiile publice și

Vremea

București
acum

35°
lun.

20°/37°
mar.

23°/42°
mie.

22°/37°
joi

21°/38°
Iasi
acum

30°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/31°
joi

19°/34°
Constanta
acum

35°
lun.

20°/35°
mar.

23°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

30°
lun.

17°/31°
mar.

20°/32°
mie.

17°/31°
joi

19°/33°
Timisoara
acum

34°
lun.

19°/38°
mar.

19°/35°
mie.

20°/36°
joi

23°/39°