Mai mult de jumătate dintre elevii maramureşeni au ales proba sportivă
Ultima probă a Bacalaureatului a fost îndelung aşteptată de candidaţi. În Maramureş, 5.560 de absolvenţi au susţinut „examenul de maturitate” în această sesiune. Mai bine de jumătate dintre aceştia, respectiv 3.046, au optat pentru proba la alegere, să susţină examen la educaţie fizică şi sport. „Cred că le-a fost mai comod, pentru că la educaţie fizică şi sport nu trebuie să înveţi. Trebuie doar să stai bine cu condiţia fizică”, a arătat Pavel Filip, purtător de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Maramureş.
Antrenamente asidue
Fie că au avut probleme cu kilogramele sau chiar de sănătate, candidaţii maramureşeni n-au dat înapoi. „E mai simplu să alergi şi să te rostogoleşti de două ori, decât să rezolvi o sută de variante la matematică”, a mărturisit Gabriel Pop, 18 ani, absolvent al Liceului de Artă din Baia Mare.
El a avut de ales între matematică, filosofie şi educaţie fizică. „Normal că am ales educaţia fizică. La filosofie trebuie să vorbeşti mult, iar matematica ieşea din start din discuţie”, a continuat absolventul. În asentimentul lui este şi Cristian Pop, colegul lui de clasă. Ca să facă faţă cu brio baremelor şi timpilor, ei au început să se pregătească încă de acum o lună. Săptămânal aveau program de alergare rezistenţă şi sprint, pentru proba de viteză.
Examen cu probleme... de sănătate
Cristian Pop este absolvent al unei clase cu profil de artă şi s-a prezentat de bună dimineaţă la linia de start, chiar dacă are o problemă cu ligamentele de la piciorul stâng. „Mi-am rupt ligamentele în urma unui accident stupid. Am călcat acasă pe o minge şi mi-am luxat foarte rău piciorul”, spune Cristian Pop. „Ar fi trebuit să mă operez, dar asta însemna să nu pot da Bacul din educaţie fizică. Mai bine îndur durerea, decâ