Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Preparate tradiţionale la ceas de sărbătoare

Publicat in Jurnalul, joi 2 iulie 2009 ·

Sub un soare fierbinte de sfârşit de iunie s-a desfăşurat în comuna Turia, judeţul Covasna, prima ediţie a Campionatului de Gătit în Aer Liber, concurs organizat cu ocazia Zilelor Comunei Turia. Evenimentul, desfăşurat în curtea Primăriei, a adunat 12 echipe de bucătari amatori şi profesionişti din ţară şi din străinătate. "

Sunt trei categorii pentru concursul de gătit în aer liber, aflat la prima ediţie: ceaun, - nu se poate fără ceaun -, grill şi am mai adăugat şi panificaţie, adică langoşi, gogoşi. Să vedem ce o să iasă, habar nu am, nu am cerut amănunte de la nici o echipă, fiecare a venit cu ce a vrut. Pot pregăti orice doresc: la grill ori la ceaun sau, dacă vor, le pot face pe amândouă. O să punctăm diversitatea, tradiţia, adică să nu vină o echipă din Transilvania cu macaroane bolognese. Am adus echipe din Bacău, Târgu-Mureş, Germania, Ungaria şi de aici, din Turia", ne-a spus organizatorul concursului, primarul şi preşedintele ANTREC Covasna, Daragus Attila. "O să facem şi un bulz din recordul mondial depăşit anul trecut, ca să nu zică lumea că am uitat. Din acest concurs putem scoate un lucru foarte interesant pentru că nu există limite", a continuat carismaticul primar.

Concurenţi

Curtea Primăriei Comunei Turia a fost transformată, pentru o zi, într-o mare bucătărie, unde echipele de bucătari din România, Ungaria şi Germania şi-au ales cu mare grijă reţetele preparatelor tradiţionale, specifice zonelor din care provin. Concurenţii, amatori sau profesionişti, au început să robotească încă de dimineaţă pe lângă corturile special amenajate, iar noi ne-am amestecat printre ei şi am încercat să ne împrietenim... La primul stand l-am cunoscut pe oierul Purgulá Ferencz, din Turia, care ne-a spus: "Sunt crescător de oi şi capre, iar aici preparăm un miel la proţap, are trei luni, crescut de mine, care a mâncat iarbă şi lapte dulce

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„Nu participăm la astfel de summituri”. Rusia anunță că nu va lua parte la cea de-a doua conferință de pace privind Ucraina

HotNews acum 31 minute
Rusia a anunţat sâmbătă că nu va participa la cel de-al doilea summit privind pacea în Ucraina, prevăzut de Kiev în luna noiembrie, după o primă conferință de pace desfășurată în iunie în Elveţia, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski afirmând c

Kamala Harris îl cheamă pe Donald Trump la o nouă dezbatere televizată, cu doar câteva zile înainte de alegeri

Ziare.com acum 7 minute
Kamala Harris, candidata Partidului Democrat, îl invită pe contracandidatul ei republican, Donald Trump, la o nouă confruntare televizată, care ar urma să se desfășoare cu doar câteva ore înainte de alegerile prezidențiale din SUA. Candidata democra

Franţa are un nou guvern, după săptămâni de incertitudine

News.ro acum 8 minute
Emmanuel Macron a numit sâmbătă cei 39 de membri ai guvernului de dreapta al lui Michel Barnier, rod al unei coaliţii fragile între tabăra prezidenţială şi Les Républicains, în încercarea de a pune capăt celei mai grave crize politice a celei de-a c

Rusia pregătește atacuri împotriva instalațiilor nucleare ucrainene înainte de sosirea iernii, avertizează Kievul

Ziare.com acum 7 minute
Moscova se pregăteşte să efectueze lovituri asupra instalaţiilor nucleare ucrainene înainte de sosirea iernii, a declarat ministrul de Externe al Ucrainei Andrii Sibiha, sâmbătă 21 septembrie. "Conform serviciilor de informaţii ucrainene, Kremlinul

VIDEO Un bărbat a distrus o sculptură Ai Weiwei la deschiderea unei expoziţii de artă în Italia

HotNews acum 2 ore
Un bărbat a distrus o sculptură a artistului şi activistului chinez Ai Weiwei, vineri, în timpul deschiderii expoziţiei sale la Palazzo Fava din oraşul italian Bologna, a declarat un purtător de cuvânt al expoziţiei, potrivit Reuters și News.ro. Ima

Handbal feminin: CSM Bucureşti, victorie în deplasare cu Podravka Koprivnica, în grupa A a Ligii Campionilor

News.ro acum 2 ore
Campioana CSM Bucureşti a învins sâmbătă, în deplasare, formaţia croată Podravka, scor 29-28 (14-10), în etapa a III-a din grupa A a Ligii Campionilor. Duelul pentru titlul de golgeter all-time al competiţiei continuă de la distanţă, între Jovanka R

Galaţi. Peste 3.600 de familii, afectate de inundaţii, au primit ajutorul financiar oferit de Guvern

Mediafax acum 4 ore
Peste 3.600 de familii afectate de inundaţii au primit ajutorul financiar oferit de Guvern. Este vorba despre familii din judeţul Galaţi. Statul a oferit câte 10.000 de lei pentru fiecare familie.

Superliga de fotbal. Remiză în partida FC Hermannstadt - CFR Cluj

Mediafax acum 2 ore
Partida FC Hermannstadt-CFR Cluj din etapa a X-a a Superligii de fotbal s-a încheiat la egalitate, scor 0-0. Partida s-a disputat sâmbătă, la Sibiu. Tot sâmbătă se va juca partida FCSB-Petrolul Ploieşti. În partida FC Hermannstadt-CFR Cluj nu s-a în

Germania face apel la dezamorsarea urgentă a tensiunilor în Orientul Mijlociu

Ziua Constanta acum 3 ore
Autorităţile germane au insistat sâmbătă asupra „nevoii urgente” de măsuri în Orientul Mijlociu, sugerând o soluţie pe cale diplomatică, în momentul în care frontul războiului condus de Israel în Fâşia Gaza se extinde până în Liban., conform Agerpre

Israelul spune că a lovit mii de rampe de lansare de rachete ale Hezbollah în Liban

HotNews acum 50 minute
Armata israeliană a anunțat sâmbătă că a lovit mii de rampe de lansare de rachete în sudul Libanului, de unde mişcarea islamistă Hezbollah lansează rachete împotriva Israelului în sprijinul grupării palestiniene Hamas, aliatul său din Gaza. „În ulti

Vremea

București
acum

19°
sâm.

14°/26°
dum.

16°/24°
lun.

16°/27°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

18°
sâm.

11°/23°
dum.

13°/24°
lun.

13°/26°
mar.

16°/27°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/22°
dum.

17°/23°
lun.

19°/24°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

9°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/26°
Timisoara
acum

16°
sâm.

12°/24°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

14°/27°