Guvernatorul Californiei, Arnold Schwarzenegger, a declarat urgenţă fiscală în statul american, raportând un deficit bugetar de 24,3 miliarde de dolari. California, unul dintre statele lovite cel mai tare de recesiune, se află în stare de urgenţă fiscală, transmite BBC News .
Guvernatorul statului a adoptat această masură ca urmare a incapacităţii de a respecta termenul de aprobare a unui buget pentru anul fiscal viitor.
John Chiang, supraveghetorul contabil al autorităţii din statul Californian, a declarat că această încălcare a termenului presupune o creşterea deficitului bugetar, care e posibil să ajungă la 6,5 miliarde până în septembrie.
Potrivit legislatiei americane, guvernatorul are dreptul să declare starea de urgenţă fiscală atunci când consideră că veniturile din taxe nu vor acoperi bugetul estimat.
Leslatorii au la dispoziţie 45 de zile pentru a promulga noi legi care să soluţioneze problema deficitului.
Potrivit cotidianului The Age , Schwarzenegger a declarat că “locuitorii statului vor fi supuşi unui risc serios din cauza serviciilor publice de asistenţă”.