Nr. 40/ 02 iulie 2009
82 de proiectile, grenade şi cartuşe descoperite într-o singură zi
Echipa de pirotehnicieni a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea” al judeţului Constanţa a executat, ieri, două misiuni de ridicare, transport şi depozitare a 82 elemente de muniţie rămase neexplodate.
Prima misiune a fost efectuată în municipiul Constanţa, pe strada Celulozei nr. 2, în curtea unei societăţi comerciale. Solicitaţi iniţial pentru ridicarea unei grenade găsite în apropierea proprietăţii respective, pirotehnicienii ISU „Dobrogea” au finalizat misiunea prin ridicarea a 37 proiectile de artilerie şi 12 grenade de mână, defensive. „În incinta societăţii respective erau foarte multe elemente de muniţie întrucât proprietarii au avut un contract de dezafectare a unei unităţi militare. Majoritatea elementelor de muniţie erau fără încărcătură şi mijloace de iniţiere, însă am găsit şi proiectile, respectiv grenade de mână care datorită stării avansate de corodare nu am reuşit să stabilim dacă sunt sau nu active. Ca urmare, pentru a înlătura pericolul producerii unei explozii în timpul manipulării, am luat măsura ridicării acestora în vederea distrugerii”, a declarat şeful echipei pirotehnice, mm.cls I Horaţiu Constantin.
Cea de-a doua misiune a pirotehnicienilor a fost de asanare a 33 de cartuşe de infanterie, de calibru 5,6 mm, descoperite în gospodăria unui cetăţean din localitatea Pecineaga. Gheorghe Zota împreună cu alţi bărbaţi săpa o fosă septică în curtea casei sale când a descoperit cartuşele. Pirotehnicienii ISU „Dobrogea” au verificat zona cu detectorul de metale, însă nu au mai găsit şi alte elemente de muniţie.
„Din punct de vedere al numărului de elemente de muniţie, misiunile de asanare executate ieri au fost cele mai importante de anul acesta”, a adăugat mm.cls I Horaţiu Constantin.
Proiectilele,